Omul care negociaza viata dupa moarte

„Daca Dumnezeu ne-a lovit pe noi, macar sa dam altcuiva o speranta”. Sau exact invers: „Sa vada si altii ce inseamna suferinta”. Sa stai de vorba cu parintii sau sotul unei persoane care a murit fulgerator pentru a-i convinge sa dea o semnatura pentru prelevare de organe nu e nici pe departe un lucru usor. Dr. Victor Zota (foto) a discutat pana acum cu aproape 40 de familii, care inca nu isi revenisera din socul mortii vreunei persoane iubite.
N-au dorit ca numele lor sa fie facute publice. Toti se ascund in anonimat. Doi parinti disperati, care-si priveau baiatul, de numai 26 de ani, conectat, cu infinite fire, la aparatele care-i insuflau o falsa viata. Oamenii refuzau sa accepte verdictul „moarte cerebrala”. Parca nu mai aveau nici lacrimi. Priveau in gol si ascultau, pierduti, vorbele unui medic care le vorbea despre alte vieti pe care fiul lor le poate salva. Li s-a parut paradoxal. La Spitalul de Urgenta Floreasca, discutia a durat zeci de minute. La 9.00 seara, parintii au semnat ca-si dau acordul. Organele care urmau a fi prelevate de la copilul lor urmau sa salveze, numai in urmatoarele 24 de ore, alte patru vieti.
Aceasta este doar una din zecile de familii cu care dr. Victor Zota, medic la Serviciul de Ambulanta Bucuresti si coordonator al Comisiei Nationale de Transplant, a stat de vorba in ultimii trei ani. O discutie mai mult decat delicata. Oameni orbiti de durere, carora li se explica, cu mult calm si tact, ca prelevarea de organe de la persoana care se afla in moarte cerebrala poate da sperante altor bolnavi care „atarna” de un fir de ata.
„Pentru mine e un motiv de mandrie personala sa spun ca, dintre cei cu care am vorbit, mai putin de 20% au refuzat nejustificat sa-si dea acordul pentru prelevarea organelor rudelor lor, aflate in moarte cerebrala. Este cea mai scazuta cifra de refuzuri pe plan mondial”, ne-a spus dr. Victor Zota.
Pentru a obtine o semnatura, medicul sta de vorba cu rudele celui decedat a doua zi dupa nefericitul eveniment. „In aproape toate cazurile mi s-a intamplat sa am in fata persoane care nu-si revenisera inca din soc. Vestea cazuse asupra lor ca un trasnet, pentru ca nu e vorba de bolnavi cronici, care sufera de ani de zile. Foarte multe persoane nici nu stiu exact care este intelesul termenului „moarte cerebrala”. Le este foarte greu sa inteleaga faptul ca omul respectiv nu mai este tinut in viata decat cu ajutorul aparatelor, asa ca spera in continuare ca s-ar putea intampla o minune. Acesta este unul din motivele pentru care refuza sa accepte ca pacientului sa-i fie prelevate organele. In alte cazuri, mi s-a intamplat ca oamenii sa ma asculte pana la capat, sa para interesati de ceea ce le explic, despre alte vieti care pot fi salvate, dar raspunsul lor final este un simplu „nu”. Oricum, este extrem de delicat sa abordezi oamenii pe o astfel de tema. Majoritatea covarsitoare a celor cu care am stat de vorba sunt oameni foarte simpli si cu posibilitati financiare reduse. S-a intamplat chiar sa merg la ei acasa, pentru ca nu aveau posibilitatea sa se deplaseze pana la spital”, ne-a povestit dr. Victor Zota.
O parte dintre cei care isi dau in scris acordul pentru ca rudelor aflate in moarte cerebrala sa le fie prelevate organele in vederea efectuarii de transplanturi vor sa afle ce vieti vor fi salvate. „Nu le pot raspunde pe loc, deoarece de la prelevarea propriu-zisa pana in momentul in care se stabileste „receptorul”, adica persoana care va beneficia de organul respectiv, trec cateva ore bune, necesare efectuarii testelor de compatibilitate”, ne-a mai spus dr. Zota, care la sfarsitul acestei saptamani va participa la Lisabona la un congres european de profil, unde a fost numit chiar presedinte al Comitetului Coordonatorilor din Comisiile Nationale de Transplant.

Urmărește-ne pe Google News