3 comentariiÎn noaptea de 11/12 septembrie 1972, Cornelia Vaida mergea singură pe străzile din Cluj-Napoca, spre căminul de nefamilişti unde locuia. Tânăra de 25 de ani avea ochii verzi, părul lung, negru şi ondulat, iar în acea seară, ultima din viaţa ei, era îmbrăcată într-un jerseu alb, o bluză albastră, nişte pantaloni supraelastici roşii şi sandale de aceeaşi culoare. În mână avea o poşetă de culoare albă.
Criminalul a mers cu victima în braţe, pe străzile oraşului
Cornelia îşi petrecuse seara la iubitul ei, iar cu puţin înainte de miezul nopţii, i-a spus acestuia că vrea să meargă acasă la ea. Nu era prima oară când pleca singură pe străzi. În grabă, tânăra şi-a uitat umbrela, şi din cauza asta, iubitul a fost, o vreme, principalul suspect din ancheta Miliţiei.
După 40 de minute de mers pe jos, Cornelia a ajuns la căminul unde locuia. A intrat în hol şi mai avea doar câţiva paşi până în camera ei de la parter, când a fost lovită în cap, de trei ori, cu un ciocan. Şi-a pierdut conştienţa, iar agresorul a luat-o de acolo şi a purtat-o pe braţe, până în grădina de zarzavat de lângă cămin, unde anchetatorii au găsit pe jos câteva bălţi de sânge.
Din grădină, a mers cu ea pe stradă, a traversat drumul, iar la capătul parcului aflat peste drum de cămin, a dezbrăcat-o de haine şi a aruncat-o în râul Someş. Tânăra a murit înecată, iar trupul ei, purtat de curenţii apei, a fost descoperit, a doua zi de dimineaţă, la 1,5 km în aval de locul unde fusese aruncată în râu.
Nu s-a putut stabili dacă victima a fost violată. Agresorul plecase cu ceasul de la mâna victimei şi cu toate hainele în care ea fusese îmbrăcată.
„Omul cu ciocanul” – un bărbat galant, cu nenumărate amante
Criminalul a fost descoperit abia după un an şi jumătate. Era Romulus Vereş, un bărbat de 43 de ani. O martoră, bună prietenă cu victima, a declarat în anchetă că, prin 1969, deci cu trei ani înainte să fie ucisă, Cornelia avusese o legătură amoroasă cu criminalul.
Romulus Vereş, Romi – cum îi spuneau apropiaţii, locuia în Cluj-Napoca şi avusese trei neveste. Cu prima s-a însurat la 19 ani şi a avut un copil. S-au despărţit după şase ani, iar el s-a recăsătorit imediat. A doua nevastă a rezistat lângă Vereş patru ani. Mai târziu, în ancheta Miliţiei, femeia a povestit că el o lovea şi se purta urât cu ea, iar într-o zi, a adus acasă o tânără de 18 ani, i-a zis că e servitoare şi a culcat-o în acelaşi pat cu ei.
După divorţ, Vereş a trăit în concubinaj cu „servitoarea” până în 1967, dar în paralel, el avea relaţii şi cu alte tinere, unele dintre ele minore, pe care le recompensa cu cadouri. Umbla întotdeauna cu carnetul CEC la el şi era galant şi manierat, ştiind să atragă simpatia femeilor.
Fizic, Vereş semăna cu actorul francez Maurice Chevalier, a cărui fotografie a fost găsită la percheziţia din casa lui.
S-a pensionat la 39 de ani, după ce ar fi dat şpagă o maşină
Bărbatul lucrase ca mecanic de locomotivă şi era cunoscut ca fiind printre cei mai pricepuţi. Până în ziua de 11 februarie 1968, când „a circulat neatent cu trenul 401, la intrarea în staţia Huedin depăşind semnalul în poziţia pe oprire cu 184 de metri”. Ajutorul de mecanic a declarat că, în acea zi, când se apropiau de staţie, Vereş şi-a pierdut temporar conştienţa, şi atunci a sărit el şi a acţionat sistemul de frânare.
Contractul de muncă i-a fost desfăcut din motive disciplinare, dar Vereş „a recurs la unele demersuri, pentru a-şi aranja situaţia sa de pensionar de boală”, se spune în ordonanţa procurorilor. În februarie 1970, el s-a internat la psihiatrie şi a primit diagnosticul de „nevroză depresivă persistentă, hipertensiune arterială, spondiloză cervicală”.
Foştii lui colegi de muncă le declarau jurnaliştilor din presa locală, după Revoluţie, că Vereş a dat mită un autoturism Fiat, ca să obţină certificatul medical cu care s-a pensionat pe caz de boală.
La scurt timp, fostul mecanic de locomotivă a început să ucidă, terorizând Clujul vreme de un an şi jumătate.
Criminalul a intrat în casă peste o fată de 15 ani, care dormea
La o lună după uciderea Corneliei Vaida, la un kilometru de locul unde o aruncase în râu, Vereş a intrat în casă peste o copilă de 15 ani. Era dimineaţa zilei de 7 octombrie 1972, când Ibolya K., rămasă singură acasă, a fost trezită de zgomotul produs de cineva care cotrobăia prin dulapul din cameră.
Necunoscutul i-a cerut să se îmbrace, a dus-o în bucătărie, apoi i-a cerut să ia „nişte hârtii” din acel dulap. Fata l-a refuzat şi a început să-i strige „marş afară”, iar el a lovit-o în cap, de câteva ori, cu un ciocan. După ce a dezbrăcat-o, a aşezat-o pe canapeaua din bucătărie, şi a rămas o vreme acolo, contemplând-o. La plecare, a luat cu el hainele fetei, două ceasuri de mână defecte, pe care le găsise în vitrina acelui dulap, dar şi cheia de la intrare, pe care a răsucit-o în uşă, lăsând victima încuiată înăuntru.
Ibolya a fost găsită după şapte ore, de mama ei care s-a întors acasă de la serviciu. Dusă la spital cu salvarea, ea a intrat imediat în operaţie, iar viaţa i-a fost salvată. Mai târziu, fata le-a spus celor de la Miliţie că agresorul era un tânăr cu părul castaniu închis.
Vereş era blond şi avea părul dat pe spate. Dar cei care-l ştiau bine au declarat în anchetă că uneori, el „îşi vopsea părul în negru, îl ondula şi îl pieptăna cu cărare”. Vereş a negat asta, dar în casa lui, la percheziţie, s-a găsit o sticlă de 250 ml cu urme de vopsea de păr.
Femeia însărcinată, atacată după ce şi-a luat un loz în plic
Opt zile mai târziu, Vereş a intrat în casă peste Maria M., o tânără de 35 de ani care locuia în aceeași zonă a Clujului, tot pe lângă Someş. În dimineaţa de 16 octombrie 1972, după ce soţul ei a plecat la serviciu, femeia şi-a dus fetiţa la şcoală şi s-a întors acasă. Un pic mai târziu, pe la ora 10.00, ea a mers până la tutungeria din apropiere, de unde şi-a cumpărat un mosor de aţă albă şi un loz în plic de 3 lei. Ştiind că se întoarce repede, a lăsat descuiată casa, cheia rămânând în uşă, pe dinafară.
Ajunsă acasă, Maria a lăsat aţa şi lozul înăuntru, apoi s-a dus până-n curte, ca să dea de mâncare la pui. Când s-a întors în bucătărie, a mai făcut câţiva paşi şi a fost lovită puternic în cap, pe la spate. Femeia, care era însărcinată în luna a opta, s-a prăbuşit la podea.
Vereş a fugit, luând cu el un ceas de mână, aflat în scrumiera de pe masă, şi 200 de lei, găsiţi într-un palton din şifonier. Şi de această dată, el a încuiat victima înăuntru şi a luat cu el cheia de la intrarea în casă.
Maria a fost găsită la prânz, de fetiţa ei care s-a întors de la şcoală. Femeia a fost dusă la spital, iar medicii i-au salvat viaţa.
Vereş a violat o fetiţă de 8 ani, în ajun de moş Nicolae
O lună, oraşul a fost liniştit. Dar apoi, chiar în ajun de moş Nicolae, Vereş a încercat să omoare o fetiţă de 8 ani. Tatăl acesteia, fost ofiţer MApN, lucra ca distribuitor de carburanţi la depoul de locomotive Cluj şi-l cunoştea personal pe Romulus Vereş.
În comiterea acestui atac, criminalul s-a deghizat din nou, îmbrăcând haine militare. Anchetatorii au bănuit că el a folosit fie o uniformă rămasă de pe vremea când mergea la gărzile patriotice, fie una primită de la sora lui, al cărei soţ era ofiţer MApN.
Ana F. locuia, împreună cu părinţii ei, la demisolul unei case din zona stadionului CFR. În dimineaţa de de 4 decembrie 1972, fetiţa de clasa a II-a se pregătea să meargă la şcoală. Uşa de intrarea în casă fusese lăsată descuiată de părinţii care plecaseră la serviciu, iar cheia era în yală, pe dinăuntru.
Fetiţa se chinuia să-şi încalţe pantofii, când un necunoscut a intrat în holul casei, peste ea. „Avea uniformă, pe cap o bonetă, iar în mână un fel de ciocan”, a povestit copila. „M-a întrebat ce fac, mi-a cerut să nu mă mai încalţ, mi-a luat pantoful şi l-a trântit pe duşumea. Pe urmă, nenea soldat m-a lovit în cap, de două ori”.
După ce fetiţa a căzut, inconştientă, Vereş a violat-o, apoi a incendiat locuinţa, aprinzând hainele din şifonier. La plecare, a încuiat uşa de la intrare cu cheia găsită în yală, pe care a luat-o cu el.
Cineva a văzut focul, iar vecinii au spart uşa casei. Pe hol, ei s-au împiedicat de calapodul din fier cu care Vereş lovise copila în cap. Înfruntând flăcările, un bărbat curajos a intrat şi a scos-o pe Ana, salvându-i viaţa.
Mai târziu, cei de la Miliţie au recoltat, de pe ştrampii fetiţei, un fir de păr ce provenea din regiunea pubiană a agresorului.
Ce a spus Vereş când s-a întâlnit cu tatăl fetiţei violate
În numai trei luni, în Cluj s-au înregistrat o crimă şi trei tentative de omor, cu modus operandi asemănător. Miliţa din oraş era în alertă maximă. Dar bâjbâia, neştiind exact pe cine să caute. Dintre victimele care îl văzuseră pe agresor şi supravieţuiseră atacului, una declara că el e civil, cu părul castaniu, iar cealaltă, că e un militar, cu părul blond.
În plus, deşi Vereş deschidea vitrine din sticlă, dar şi uşi lăcuite de şifonier, miliţienii n-au găsit vreo amprentă de-a lui, la niciunul dintre locurile faptei.
Aveau de-a face cu un criminal deosebit de abil, care atunci când a avut ocazia, a încercat să direcţioneze ancheta Miliţiei pe piste false. La trei săptămâni după atacul asupra fetiţei de 8 ani, Vereş s-a întâlnit pe stradă cu tatăl ei. Se cunoşteau bine, iar criminalul l-a consolat pe bărbat pentru necazul suferit şi l-a întrebat cum se mai simte Ana.
După ce a aflat că fata a fost operată la cap şi că va supravieţui, Vereş i-a spus bărbatului că are o informaţie despre „posibilii autori”. I-a povestit că, prin septembrie, când se întorcea cu trenul de la Bucureşti, a mers în acelaşi vagon cu doi bărbaţi care pretindeau că-l cunosc pe tatăl fetiţei şi că vor să-l viziteze. Iar unul dintre ei, a subliniat Vereş, „era îmbrăcat într-o bluză militară kaki, fără epoleţi”. Ştia că fetiţa le va spune miliţienilor că a fost atacată de un bărbat în uniformă, dar voia ca cercul suspecților să aibă raza Bucureşti-Cluj.
Dacă atunci, în decembrie 1972, miliţia ar fi verificat cine a furnizat informaţia despre „cei doi bărbaţi din tren”, ar fi descoperit că Vereş e fix în vârful compasului care trasa cercul de suspecţi. Pentru că în carnetul cu foi de drum, pe care el îl avea, ca pensionar CFR, nu figura nicio călătorie spre Bucureşti. Dar Miliţia nu a făcut nicio verificare.
Cum a scăpat criminalul de cei care îl alergau pe străzile Clujului
Ana B. avea 48 ani şi lucra ca gestionară, la un magazin de pâine din piaţa aflată în zona gării. Soţul ei fusese fochist de locomotivă şi se cunoscuse cu Vereş. În seara de 12 decembrie 1972, femeia număra banii din tejghea şi-şi făcea inventarul, pe o hârtie. „În jurul orei 19.50”, a declarat Ana la Miliţie, „în prăvălie a intrat un bărbat de statură mijlocie spre mic, slab, blond. Ţinea mâna dreaptă în buzunarul fâşului şi m-a întrebat dacă am drojdiuţă”.
„N-am drojdie, vezi la Alimentară”, i-a răpuns ea, fără să ridice ochii din calcule. În acel moment, Vereş a lovit-o pe Ana cu un ciocan în cap. „Nu i-am văzut faţa”, a declarat ea, în anchetă, „dar am văzut forma curbată a ciocanului şi semăna cu cel pe care-l aducea acasă soţul meu, probabil că de la depou”.
Ana a început să ţipe, iar agresorul a fugit din magazin. Mai mulţi bărbaţi din piaţă au luat-o la fugă după el, dar i-au pierdut urma în dreptul unui dig înalt de cale ferată. Vereş l-a escaladat şi, ajuns într-o staţie de autobuz, a luat maşina spre centrul oraşului.
Miliţia a ajuns imediat, sperând că îl va prinde pe „omul cu ciocanul”, iar câinii de urmă aduşi au refăcut traseul lui Vereş, de la magazinul de pâine, pe străzile din jur şi până în staţia de autobuz.
Amanta lovită cu ciocanul n-a spus nimic Miliţiei despre Vereş
Vereş nu s-a dus acasă, a continuat să se plimbe pe străzi, iar puţin după miezul nopţii, a atacat-o pe Ileana O. Femeia de 46 ani spune că era în bloc şi aştepta să vină liftul, când în hol a intrat „un bărbat cu părul negru, ce părea a fi machiat”. Ea a păşit prima în lift, şi atunci el a lovit-o în cap, apoi a fugit
Ileana ţipa şi mai mulţi vecini au ieşit pe scară. I-au adunat lucrurile rispite din poşetă şi au condus-o în apartamentul ei, dar femeia nu le-a spus că a fost atacată, le-a explicat că i s-a fost rău şi a căzut.
A reclamat agresiunea la Miliţie abia după ce, într-un târziu, i-a mărturisit soţului ei că cineva a lovit-o în cap. De ce a avut victima această atitudine? Anchetatorii au descoperit, după prinderea lui Vereş, că Ileana O. fusese una dintre amantele lui, iar în ultima vreme, ea începuse să-l evite.
După demascarea criminalului, femeia a declarat la Miliţie că „nu vrea să-l nenorocească şi să-l aibă pe conştiinţă pe Romi”, ea fiind preocupată de „ce va spune Clujul, când va auzi că am avut relaţii cu el”.
Ulterior, Ileana O. l-a sedus pe maiorul de miliţie care fusese trimis să o verifice. Obţinea de la el nu doar informaţii despre mersul anchetei, ci şi sfaturi despre cum să se descurce la interogatorii. În documentele din dosar se precizează că femeia nu putea fi arestată pentru favorizarea infractorului, fiindcă ea avea şi statutul de victimă în acelaşi caz.
„Fondul ei patologic din punct de vedere sexual şi interesul de a fi, la nevoie, apărată în faţa organelor de urmărire, au stimulat-o să întreţină relaţii intime cu şoferul preşedintelui de tribunal, urmărind căsătoria cu acesta, şi apoi cu un alt ofiţer superior din miliţia locală”, notează col. Dumitru Ceacanica, criminalistul care l-a prins pe Vereş.
Acoperit de amantă, în decembrie 1972 „omul cu ciocanul” a ucis încă o dată.
A doua crimă: o fată de 16 ani care s-a luptat pentru viaţa ei
Criminalul şi-a plănuit acest atac cu ajutorul informaţiilor obţinute de la altă o amantă. Femeia îl ştia pe Vereş încă de când ea avea 15 ani şi, pentru că-i oferea cadouri şi bani, îl considera „protectorul” ei. A continuat să se întâlnească cu el, acasă la ea, şi după ce s-a măritat şi a devenit mamă a trei copii.
Într-una din vizite, le-a povestit amanta anchetatorilor, uitându-se pe fereastra bucătăriei, Vereş a văzut o fată la cişmeaua din curte şi a întrebat-o cine-i. Aurelia C. avea 16 ani, era elevă la un liceu din Cluj şi locuia în gazdă. Cuminte şi retrasă, ea învăţa foarte bine şi avea bursă şcolară.
„M-a întrebat despre programul fetei şi i-am zis că dimineaţa e acasă şi îşi face lecţiile, iar după ora 13.00 pleacă la şcoală”, a declarat amanta, în anchetă. Ea şi-a mai amintit că, „cu câteva zile înainte ca fata să fie ucisă, el a vrut să ştie la ce oră îmi duc copiii la cămin, în acea săptămână. Şi mi-a cerut relaţii şi despre ceilalţi oameni din curte”.
În dimineaţa de 16 decembrie 1972, Vereş a pândit momentul în care toţi locatarii au plecat, rând pe rând, spre serviciu. Apoi a intrat şi a mers direct la locuinţa amantei, ştiind unde ţine cheia de la intrare. Din bucătăria ei, a luat un cuţit cu mâner de lemn, apoi ieşit, a lăsat cheia la locul ei şi a mers către casa unde locuia adolescenta.
Aurelia era în bucătărie, desena o hartă pentru ora de geografie. Uşa de la verandă era închisă pe interior cu un cârlig, iar anchetatorii cred că fata a fost cea care i-a deschis criminalului. Ajuns înăuntru, a lovit-o cu cuţitul, de 18 ori. Adolescenta s-a luptat cu el, iar în mâinile ei au rămas câteva fire din părul agresorului.
După ce fata a murit sub ploaia de lovituri, Vereş a violat-o. Apoi, pentru că se tăiase cu cuţitul la mâna stângă, a căutat un prosop cu care s-a legat, pe urmă a deschis vitrina dulapului din bucătărie, de unde a furat un ceas de mână. A mai luat 500 de lei din poşeta fetei, iar înainte să plece, a încercat să dea foc, cu o brichetă, mai întâi la o faţă de masă croşetată, apoi la covor. În cele din urmă, a deschis şifonierul şi a aprins cearceafurile dinăuntru, iar incendiul s-a întins în toată camera. Atunci, Vereş a ieşit şi a încuiat uşa, luând cheia cu el.
Amanta lui spune că, atunci când a aflat că Aurelia a fost ucisă şi că cel care făcuse asta intrase şi prin casa ei, după cum au indicat câinii de urmă, „mi-am putut da seama că el poate fi criminalul”. S-a convins de asta mai ales atunci când a văzut că Vereş a încetat să o mai viziteze, însă nici ea nu a raportat nimic autorităţilor.
Miliţia face gafe în lanţ şi scapă criminalul printre degete
În decembrie 1972, Miliţia ştia despre criminal că e „un bărbat de statură mijlocie spre mic, slab, blond”. Sau „brunet”, conform altor declaraţii. Dar mai degrabă blond, în baza firelor de păr descoperite la faţa locului, în cazurile Ana F. şi Aurelia C..
În lunile ce au urmat, Vereş Romulus a trecut de două prin colimatorul anchetei, însă de fiecare dată el a scăpat neprins.
Col. Ceacanica notează, în referatul său, că în ianuarie 1973, la câteva zile după ultima crimă, Vereş a mers „în audienţă la tovarăşul Jipa Ştefan, activist de partid şi fost procuror”, ca să reclame o vecină de 70 de ani. La finalul discuţiei, amabil, criminalul şi-a oferit serviciile pentru descoperirea asasinilor (Miliţia căuta doi – n.r.).
„Considerându-l suspect pe Vereş Romulus, juristul Jipa Ştefan a prezentat organelor de miliţie nota sa, din 4 ianuarie 1973”, dar ea a fost „neglijată, datorită unui complex de împrejurări”, precizează col. Ceacanica.
O lună mai târziu, pe 13 februarie 1973, miliţia l-a arestat pe Romulus Vereş, după ce l-a prins lipind pe stradă afişe împotriva vecinei reclamate.
Confecţionase cinci afişe, cu nişte litere tăiate cu lama dintr-un cauciuc moale, pe care le-a uns cu tuş. Pe unele afişe era lipit şi un timbru fiscal de 5 lei.
La percheziţia corporală, asupra lui Vereş s-au găsit un cuţit de bucătărie şi cinci pacheţele cu păr uman. El era „de statură mijlocie, slab, blond”, exact ca în descrierea gestionarei Anei B., iar pe cămaşa lui erau nişte pete mici, ce păreau a fi de sânge.
Dar miliţia l-a considerat pe Vereş un „nebun inofensiv” şi, după ce l-a ţinut câteva ore în arest, l-a internat la Clinica Psihiatrică din Cluj. Aici, el a primit diagnosticul de „parafrenie”, o boală psihică numită şi „delir de imaginaţie”.
Potrivit datelor înscrise în foaia de observaţie psihiatrică, Vereş a fost „tratat cu neuroleptice şi somnoterapie electrică”. După ce „s-a constatat că fenomenele halucinatoare au cedat, iar ideile delirante au scăzut mult sub intensitate”, în ziua de 6 martie 1973, „a părăsit clinica ameliorat”.
Probele s-au rătăcit, iar criminalul a distrus tot ce îl putea incrimina
Ce s-a întâmplat cu probele găsite de miliţie, când Vereş a fost arestat? Cămaşa a fost trimisă la laborator, iar bucăţile ce păreau a fi pătate cu sânge au fost decupate, pentru a fi expertizate. Dar rezultatele analizelor au dispărut. La fel, şi porţiunile de material trimise la laborator.
Nici cuţitul şi pacheţelele cu firele de păr n-au mai fost găsite. Miliţienii care l-au percheziţionat atunci îşi amintesc doar că acel cuţit avea mâner din lemn. Aşa cum avea şi cuţitul cu care a fost ucisă Aurelia C..
Arestarea lui Vereş din februarie 1973 a avut un singur efect: externat de la psihiatrie, el s-a întors acasă şi a scăpat de tot ce putea să-l incrimineze: de ciocanul cu care lovise victimele, de ceasuri, de hainele şi de cheile furate.
Cu toate acestea, un an mai târziu, când, în sfârşit, Vereş a fost arestat pentru crimele comise, în casa lui s-au găsit două şperacle, 26 de chei diferite, trei ceasuri de mână şi două de masă (el a spus că-i plăcea să repare ceasuri), două perechi de chiloţi şi ciorapi de damă, a căror provenienţă nu a putut fi explicată de Vereş.
A treia crimă: bătrâna ucisă cu o sticlă de lapte
Timp de un an, Romulus Vereş a stat cuminte. „A fost timorat” şi primise şi „tratamentul medical prin care s-a realizat ameliorarea bolii sale”, explică procurorul de caz. Dar la dosar există paginile unui calendar din acel an, în care Vereş nota zilnic mesajul stereotip: „Sunt hipnotizat şi dus la familiile din bloc unde se lucrează cu Satana la exterminări şi ucideri producându-se genociduri diferenţiate”.
Pe 14 februarie 1974, când s-a împlinit un an de când fusese arestat şi internat, el a ucis pentru a treia oară. Szilagy Ilona avea 84 de ani, era văduvă şi, aproape în fiecare dimineaţă, mergea la o biserică romano-catolică din apropiere, unde ajuta la curăţenie şi la împodobirea lăcaşului sfânt.
Casa victimei era la patru străzi de blocul unde locuia Vereş. În dimineaţa acelei zile, când afară era încă întuneric, el a intrat în locuinţa bătrânei şi a lovit-o în cap cu o sticlă goală de 1 litru, pe care a găsit-o în cameră. Înăuntru fusese laptele pe care femeia îl fierbea, în oala de pe plită.
Când bătrâna s-a prăbuşit, Vereş a luat o pernă şi i-a pus-o pe faţă, sufocând-o. Apoi a dat foc pernelor care se aflau sub capul victimei. Legiştii nu au putut stabili dacă victima a fost sau nu agresată sexual.
Anchetatorii au observat, în pozele de la faţa locului, că pe blatul mesei din cameră, acoperit de funingine, se putea distinge urma unui ceas de mână. Dar, după cum se precizează în actele din dosar, din verificări a rezultat că nu Vereş luase ceasul, ci „una din persoanele care au intrat în cameră, în cadrul acţiunii de stingere a focului”.
Cum a fost prins Vereş şi ce s-a găsit la percheziţie, în casa lui
Câteva zile mai târziu, pe 26 februarie 1974, Vereş a fost reţinut, graţie flerului unui criminalist experimentat, col. Dumitru Ceacanica. Şeful Serviciului Combaterea Omorurilor din Inspectoratul General al Miliţiei venise special din Bucureşti, ca să rezolve acest caz.
Colonelul a bătut la uşa lui Vereş, însoţit de un căpitan de miliţie şi de o asistenta medicală, Era o acţiune de verificare a celor cunoscuţi cu afecţiuni psihice. „Încă din primele minute, nu ne-a fost greu să facem aprecieri despre starea avansată de degradare a acestuia”, notează Ceacanica. În cămaşa de forţă, Vereş a fost scos din casă de o echipă de medici, care l-a dus la Clinica de Psihiatrie Cluj.
La percheziţie, din apartamentul lui au fost ridicate:
● cărţi de rugăciuni, dar şi un tratat de medicină legală în care s-au găsit adnotări şi sublinieri cu privire la traumatismele craniene şi diverse forme ale morţilor violente;
● medicamente pentru combaterea impotenţei sexuale şi cărţile „Vita sexualis” de V. Sahleanu şi „Educaţie sexuală” de Jean Marestan, cu adnotări şi sublinieri privind gama perversiunilor sexuale;
● 5 pacheţele cu păr, care s-a dovedit a fi al lui. El a explicat că, după ce a văzut cum cineva mătură părul lui tăiat, la frizerie, i-a fost teamă că o să facă vrăji cu el şi a început să se tundă singur; părul îl aduna în pacheţele şi-l distrugea prin ardere.
● mai multe jurnale: notiţe, datate pe zile şi scrise pe pereţii interiori ai şifonierului; 5 caiete dictando, un calendar pe anul 1973 şi 7 carnete, toate conţinând diferite consemnări, majoritatea fiind ascunse în interiorul unor cămăşi bărbăteşti.
Romulus Vereş: „Sunt un om fricos şi când văd sânge, îmi vine rău”
Consemnările din aceste caiete încep cu data de 10 februarie 1968 şi continuă până în 24 decembrie 1973. La început, Vereş scria simple observaţii despre viaţa a două familii de vecini, apoi delirul lui a devenit tot mai pronunţat; el vorbea despre „proprietarii de Satane care se dedau cu Satanele lor la săvârşirea unor ucideri”, fapte la care îl duceau cu forţa şi pe el.
„Am cumpărat mai multe caiete în care scriam zilnic ce se întâmplă cu mine, ele sunt fapte petrecute cu mine”, le-a declarat criminalul, anchetatorilor. „Era prezent. Vorbea coerent, concomitent cu delirul său mistic”, notează Ceacanica, în referatul său.
Vereş spunea că există două Satane: Puiu, care era mai bun şi care îi lua „psihicul”, şi Bere, care îl adormea şi îl ducea undeva, „nu pot preciza unde anume, întrucât eu deja dormeam, fiind fără psihic. Prin psihic, înţeleg umbra de viaţă cu care trăieşte omul”, le explica Vereş anchetatorilor. Tot el mărturisea că odată, a avut „o vedenie într-o boabă de lacrimă”.
La audieri, criminalul a declarat că auzea vocea Satanei când transmitea altora cum să omoare femeile, „în timp mai îndelungat, în mod organizat şi diferenţiat. Înainte de comiterea omorurilor, se deghizau, schimbându-şi hainele, îşi vopsea părul, apoi cu piaptănul şi-l tapiţa, ridicându-l în sus, iar altădată şi-l lăsa normal. Aceasta o făcea pentru a nu fi recunoscuţi de nimeni şi în special de organele de miliţie”.
Vereş n-a recunoscut nicio crimă şi nicio tentativă de omor. „Eu sunt un om fricos şi când văd sânge, îmi vine rău”, spunea el.
În iunie 1975, o comisie formată din patru medici de la Clinica de Psihiatrie din Cluj a stabilit că bărbatul suferă de „parafrenie sistemică” şi „nu are discernământul faptelor sale”.
Profiler: „Poţi vedea «locomotiva care trage după sine vagoanele»”
Putea fi atât de organizat în comiterea crimelor un om care ulterior a fost declarat lipsit de discernământ? Cms. şef dr. Dorin Dumitran, psiholog criminalist în cadrul Serviciului de Analiză Comportamentală al Poliţiei Române, spune că da.
„Discernământul este sinonim cu: a deosebi, a raţiona, a judeca, a aprecia, a stabili, a preciza, a chibzui, a hotărî, a fi realist, a cerceta, a evalua. În urma acestor activităţi ale gândirii, omul normal ajunge la concluzia de bine, că este bine ceea ce face, ori dimpotrivă”, explică cms. şef dr. Dumitran.
El spune că „în diagnosticul dat în 1975 lui Vereş Romulus se consemnează parafrenia sistematică, cu prezenţa conștiinței bolii, dar fără o integrare adecvată a conţinutului simptomatologic. Parafrenia (para = lângă, alături; phrenon = gândire, raţiune) presupune o deformare calitativă a realităţii obiective. Deformarea calitativă este cauzată de delir şi halucinaţii, iar cele care aruncă în haos lumea bolnavului sunt halucinaţiile, dintre care cele mai periculoase par a fi cele auditive. De ce? Pentru că ele se folosesc de sistemul verbal coordonând acţiunile bolnavului: du-te, fă, drege, aruncă-te, omoară etc.; faţă de acestea, delirul (de lira = lângă brazdă, a sări plugul din brazdă) are tendinţa să se organizeze logic, pornind însă de la premise false”.
Potrivit psihologului criminalist, în parafrenia sistematică de care suferea Vereş „lumea externă capătă un alt înţeles, paralel cu realitatea, pentru că însăşi lumea interioară a bolnavului s-a deformat. Acţiunile mânate de delir au logică personală, poţi vedea o înlănţuire de «a» la «n», pe un fond de conştiinţă vălurită şi circumstanţială. Asta se vede şi când un delirant săvârşeşte ceva cumplit. Poţi vedea organizarea. Poţi vedea «locomotiva care trage după sine vagoanele». Pentru că acesta este delirul: un alt mod de organizare a vieţii sufleteşti”.
Procuror: „Adevăratul «Satana» este însuşi inculpatul”
O lună mai târziu, procurorul Andrei Iuliu dispunea scoaterea de sub urmărire penală a lui Vereş şi luarea măsurii de siguranţă a internării sale medicale. „Vereş a dus o dublă existenţă şi adevăratul «Satana», cel care cu «psihicele» sale comite «uciderile» este însuşi inculpatul”, sublinia procurorul, în ordonanţă.
Vereş a fost internat în Spitalul de Psihiatrie din Ştei. Ca pacient, a fost „extrem de liniştit, rar necesita tratament injectabil. Singurul lucru care-l scotea în evidenţă era delirul în care dialoga cu Bere”, povestea un medic jurnaliştilor din presa locală.
Dacă nu ar fi fost diagnosticat cu o boală psihică, pentru crimele comise el ar fi fost condamnat la moarte şi executat prin împuşcare, precum Ion Rîmaru. Aşa, Romulus Vereş a mai trăit încă două decenii şi a murit, din cauza unei boli la ficat, pe 13 decembrie 1993.
Bibliografie:
● „Referat privind activitatea în cadrul acţiunii „Someşul” şi elementele de probaţiune în învinuirea lui Vereş Romulus”, col. Dumitru Ceacanica, 30 noiembrie 1974
● Ordonanţa de scoatere de sub urmărirea penală a lui Romulus Vereş, 17 iulie 1975