Accidentul s-a produs joi, la ora 14:21, când Poliția municipiului Sighetu Marmației a fost solicitată să intervină pe DJ 109 F, între localitățile Cavnic și Budești, unde un motociclist lovise un parapete metalic, după ce a căzut pe carosabil.

„Din păcate, leziunile suferite au condus la decesul bărbatului”, au informat polițiștii. Victima e un cunoscut afacerist din Baia Mare, Denis Repka, 56 de ani, și el ieșise alături de mai mulți motocicliști la plimbare.

„Cu puțin timp în urmă, am fost anunțați, prin numărul unic de urgență 112, despre producerea unui accident rutier, în care a fost implicat un motociclist, pe DJ 109F, între localitățile Cavnic și Budești. Pentru acest caz au fost alocate un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul punctului de lucru Cavnic și cel de Terapie Intensivă Mobilă. La sosirea primului echipaj medical, victima se afla în stop cardio-respirator. La locul intervenției s-a deplasat și un elicopter SMURD. În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, victima a fost declarată decedată”, a transmis ISU Maramureş după accident.

De câțiva ani, Repka se mutase în Statele Unite ale Americii, unde a devenit parte din stafful de campanie al candidatului republican la președinția Statelor Unite, Donald Trump. Repka era un mare susținător al fostului președinte american.

 
 

Urmărește-ne pe Google News