„Am solicitat urmărirea internaţională, instanţa nu s-a pronunţat în acest caz, în funcţie de decizia instanţei vom acţiona ca atare”, a declarat Bogdan Despescu, şeful Poliţie Române, potrivit Mediafax. „Suntem în procedură de eliberare a mandatului de arestare preventivă” a mai declarat acesta.
Luni, Poliţia Română l-a dat în urmărire naţională pe omul de afaceri Elan Schwartzenberg , fiind parte din procedură, după ce Tribunalul Bucureşti a emis, vineri, mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru 30 de zile pe numele acestuia. Odată publicat acest anunţ, omul de afaceri va fi căutat în ţară, iar dacă nu va fi găsit, anunţul va fi publicat pe site-ul Europol şi Interpol, fiind vorba de urmărire internaţională.
Procurorii anticorupţie au cerut arestarea lui Elan Schwartzenberg pe 30 mai, fiind acuzat de complicitate la dare de mită, în solicitare DNA motivând că omul de afaceri „s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.
Cauza este disjunsă din dosarul în care a fost trimis în judecată Radu Mazăre, fiind acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern – reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă” -, pentru a îl ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro