Cornu şi Caraiman au fost audiaţi în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste nouă milioane de euro cauzat bugetului statului în perioada 2008-2014, au declarat surse judiciare, citate de Agerpres.
Poliţiştii au efectuat, marţi dimineaţă, 61 de percheziţii în Bucureşti şi în zece judeţe, la firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani. Printre cei vizaţi în acest dosar se numără şi omul de afaceri Georgică Cornu, iubitul Marinei Almăşan.