Vasile Tofan este propunerea PAS
Anunțul cu privire la propunerea lui Vasile Tofan a fost făcut de președintele PAS și al Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
„Fracțiunea PAS îl va înainta la consultările de mâine (sâmbătă – n.r.) pe Vasile Tofan la funcția de prim-ministru. Am discutat mai multe ore împreună despre viziunea și planul domnului Tofan. Mă bucur că avem aceleași obiective și valori fundamentale – aderarea la UE în următorii ani, curățarea instituțiilor și creștere economică, precum și realizarea unor reforme esențiale începute în această perioadă.
Vasile Tofan vine cu o experiență solidă în mediul de afaceri, investiții și management, dobândită atât în Republica Moldova, cât și pe plan internațional. De-a lungul anilor, a contribuit la dezvoltarea unor companii importante și a sprijinit investiții care au creat locuri de muncă și au susținut economia țării. Vasile Tofan ne-a susținut și anterior în eforturile noastre de integrare europeană”, a transmis Igor Grosu.
Nominalizarea lui Vasile Tofan vine la o săptămână de la demisia surprinzătoare a lui Alexandru Munteanu, provenit, de asemenea, din mediul de afaceri și al cărui mandat a durat doar opt luni.
Aderarea la UE, obiectivul principal
Vasile Tofan a confirmat anunțul lui Igor Grosu într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook. „Republica Moldova a avut multe victorii remarcabile în ultimii ani, iar acum avem șansa istorică să devenim stat UE și să construim un viitor european și liber pentru țara noastră și pentru toți copiii noștri. Această reușită depinde de noi toți”, a scris el.
„Înțeleg și gravitatea momentului, dar și perspectiva reală de a duce Moldova unde trebuia să fie acum 20 de ani. Nu avem dreptul să ratăm această oportunitate istorică”, a adăugat candidatul la funcția de prim-ministru.
„Obiectivele mele sunt aliniate cu prioritățile trasate de președinta Maia Sandu și cu discuțiile avute la fracțiune – semnarea Tratatului de aderare în 2028, curățarea, eficientizarea și întărirea instituțiilor și dezvoltare economică pentru a crește bunăstarea oamenilor”, a subliniat Vasile Tofan.
Cine este Vasile Tofan?
Absolvent al Erasmus University Rotterdam și Harvard Business School, Vasile Tofan este antreprenor și cofondator al Mișcării civice „Europa 2028”. El este investitor prin Horizon Capital, un fond cu circa 1,6 miliarde de dolari în administrare, axat pe Ucraina și Republica Moldova.
Vasile Tofan a condus investiții în vinăria Purcari, fabrica de sticlă Glass Container Company și banca comercială Maib. De asemenea, el face parte din consiliile de administrație ale AmCham Moldova, Startup Moldova și Media Alternativa (TV8/1TV).
În 2025, Tofan a refuzat propunerea PAS de a deveni prim-ministru. Acesta a spus că a cerut „puțin timp” pentru a-și pune în ordine afacerile. „Din păcate, acel timp nu era disponibil și atunci s-a mers pe candidatura domnului Munteanu”, a declarat Tofan la „Podcastul Lorenei” din data de 8 mai 2026.
Un „Milei de Moldova”
Pe 4 iulie, la o zi după prezentarea demisiei de către Alexandru Munteanu, Vasile Tofan a publicat un manifest intitulat „La răscruce” cu 12 măsuri necesare pentru Republica Moldova, printre care reforma fiscală, asigurarea echităţii salariale în sectorul public, rescrierea Codului muncii şi majorarea tarifului la apă.
„Oamenii de stat vin în diferite forme și culori. Impăciuitorul (Mandela, Havel). Animalul politic (Merkel, Basescu). Reformatorul-chirurg (Milei, Bendukidze, Bolojan).
Lucrurile în Moldova sunt însă atât de complicate încât avem nevoie de toți trei într-unul. Impăciuitorul – pentru că țara, divizată și dezamăgită, trebuie cusută înapoi. Animalul politic – pentru a rezista cumva în jungla asta, să poată realiza ceva. Reformatorul – pentru că resursele sunt deja la limită și fără a reporni economia, restul dominourilor vor pica automat.
Oricine ar fi omul, are în față o misiune (aproape) imposibilă. Și pentru că nu există minuni, și nici supermani politici, care să le combine pe toate, dacă aș alege un singur profil, ar fi un Milei de Moldova.
Acum acest Milei ipotetic ar fi naiv/nebun să se înhame în acest jug, fără a fi sigur din start că există o aliniere pe ce trebuie făcut. Nu un abecedar de lozinci – drumuri, școli, bunăstare – ci măsuri concrete, inclusiv (și mai ales), pe cât de necesare, pe atât de nepopulare; de asta și evitate de generații de guvernanți. Pentru că unui pacient cu pneumonie, care efectiv se sufocă, nu-i dai ceai de zmeură, ci îl pui pe antibiotice, oxigen si, dacă e cazul, terapie intensivă”, a pledat Tofan înainte de a propune 12 măsuri de reformă.
Opoziția a boicotat consultările
În martie, Vasile Tofan a propus o reformă administrativă pe model baltic, cu renunțarea la raioane și înlocuirea lor cu 40 de municipalități.
Preşedinta Maia Sandu a convocat PAS sâmbătă la consultări pentru desemnarea candidatului la funcţia de premier. Chemate vineri la consultări, partidele parlamentare de opoziție au refuzat să se prezinte.
PAS are 55 de mandate din cele 101 ale Parlamentului Republicii Moldova, astfel că învestirea lui Vasile Tofan nu ar fi o problemă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_178b56d52f0d51735bebf777c58df377.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6232e2c17b09c76d65c853c75e1020ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4aa8601bfcee04ed7d043c77224ef664.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a3c9cabffe15cdba0cef3df8dc2f992b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a4bf2657fd93bb1f0d09eacd41dc44fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7b512dfd586019d456e0571055d3eaf2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_815a3a24ac1be633f61bacf3e244d850.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4e5d10b42789a9424cb14fd469ee9524.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cc2951af8b997e6a024a7fd07ef09f69.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9b8da4c6ee8b149b98232f4f7cd74107.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a3a0da5c0ec224449748ab1b84a8fc57.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_678a2c9e7aa57dc1255e8ba2fb07cbad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_76728e06a19ada7bbcccccf0f3beb4f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_26398a0c8f65ac58a450a115d22ead1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a75f4a2c1439aba89750a91f538500c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_82aff1c3cc757bf54524c16054d8e258.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-catre-un-jurnalist-care-l-a-intrebat-cat-se-mai-fereste-sa-propuna-un-premier-daca-va-propun-pe-dumneavoastra-ajungem-undeva-e1784217629299.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/laura-cosoi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/andra-la-milano.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_343c6c93aadfa09e31182c11df5f5044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_09502a4a95e344a357b73629524568bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pantaloni-virali-zara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/serbia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mama-bebelus-masina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-iti-lasi-casa-in-siguranta-inainte-de-a-pleca-in-concediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/hartie-igienica-hamburg.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-trebuie-sa-contina-in-2026-kit-ul-de-siguranta-auto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-colostrul-si-la-ce-ajuta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oosouji-metoda-curatenie-japoneza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/apa-cu-fructe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/diana-sosoaca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/hepta8970560.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nuclear-electrica-reactor-1-cne-cernavoda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nibiru-statiune-e1784211415660.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-ilustrativ-imm-scaled-e1784207339637.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/originalconsultaripsd23iunie2026-7-scaled-e1784028771503.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/anna-politkovskaya--foto-shutterstock1829179229-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/every-can-counts-1-scaled-e1784046569723.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.