Trei femei îl acuză pe ambasadorul american Gordon Sondland de comportamente sexuale nepotrivite faţă de ele, într-un articol publicat miercuri, la o săptămână după audierea în Congres a acestui martor-cheie din ancheta pentru destituirea preşedintelui Donald Trump, anunță AFP, citată de Agerpres.

„Aceste false acuzaţii privind atingeri şi săruturi constrânse sunt fabricate şi coordonate din motivaţii politice”, a reacţionat diplomatul, citat în ancheta publicată simultan de site-ul Propublica şi de revista regională Portland Monthly.

Cele trei femei, citate nominal în articol, declară că au suferit represalii după ce l-au respins pe acest bogat om de afaceri, numit ambasador la UE în urma unei donaţii de un milion de dolari la ceremonia de învestire a lui Donald Trump.

Una dintre ele asigură că s-a întâlnit cu Sondland, care deţine un grup hotelier, în urmă cu 16 ani pentru a-i cere să investească în unul dintre proiectele sale. Alta relatează că lucra pentru o companie de asigurări care avea un contract cu el. Ultima căuta un loc de muncă.

Toate trei dau asigurări că el a încercat să le îmbrăţişeze cu forţa şi le-a pipăit, în acest cadru profesional, între anii 2003-2008.

Mărturiile femeilor se înscriu în cadrul mişcării #MeToo de denunţare a abuzurilor sexuale comise de bărbaţi ce deţin puterea şi intervin în condiţiile în care Sondland a fost scos în prim planul scenei politice în dosarul ucrainean.

Declarațiile explozive ale lui Sondland

Congresmenii democraţi au iniţiat o procedură în vederea destituirii lui Donald Trump, pentru că acesta i-a cerut guvernului de la Kiev să ancheteze împotriva lui Joe Biden, unul dintre potenţialii săi rivali în alegerile prezidenţiale din 2020.

Or, Gordon Sondland a jucat un rol de prim-plan în presiunile exercitate asupra Ucrainei şi a acceptat să vorbească despre aceasta în timpul unei audiţii publice în Congres, săptămâna trecută.

Diplomatul, care comunica frecvent cu preşedintele republican, a explicat printre altele că le-a spus ucrainenilor că ei trebuie să anunţe declanşarea unei anchete asupra lui Joe Biden pentru a putea primi un ajutor militar de aproape 400 de milioane de dolari îngheţat de Casa Albă.

În urma mărturiei sale, Donald Trump a dat asigurări că nu-l cunoaşte foarte bine.

Acuzat de abuz de putere, preşedintele riscă să fie pus sub acuzare („impeached”) în Camera Reprezentanţilor, unde democraţii sunt majoritari. Însă el îşi păstrează până acum sprijinul republicanilor, care deţin controlul în Senat, unde ar urma să fie judecat şi ar trebui prin urmare să scape de destituire.

 
 

Urmărește-ne pe Google News