„În dosarul în care OMV Petrom SA a fost acuzată de ucidere din culpă şi a fost trimisă în judecată, instanţa de fond – Judecătoria Ploieşti s-a pronunţat în sensul că societatea a fost găsită vinovată de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi a fost condamnată la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 380.000 lei (200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 1.900 lei). În ceea ce priveşte latura civilă, societatea a fost obligată să plătească daune morale familiei victimei în valoare totală de 135.000 euro. Instanţa a dispus şi pedeapsa complementară a suspendării activităţii la sonda nr. 536 Ariceştii Rahtivani pe o perioada de şase luni de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri. Hotărârea nu este definitivă. Societatea va formula apel împotriva hotărâri”, se menţionează într-un comunicat citat de Agerpres. .
Acuzaţia se referă la un incident petrecut lângă una dintre sondele societăţii localizată în Ariceştii Rahtivani în judeţul Prahova, unde victima a fost găsită decedată. Mai precis, în februarie 2014, un copil de nouă ani s-a apropiat de o sondă de eploatare a unei sonde de extracție. Sonda nu era împrejmuită, iar băiatul a murit intoxicat.
În urma tragediei, compania OMV Petrom a fost trimisă în judecată, la sfârșitul anului 2015, de procurorii Parchetului General pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Recent, Judecătoria Ploiești a decis, ieri, că OMV Petrom trebuie să plătească 135.000 de euro familiei băiețelului. Tatăl micuțului ucis de gazele emanate de o sondă OMV este nemulțumit de daunele primite și spune că va face recurs.
Citește și: REPORTAJ/Drama copiilor din Bacău transformați în sclavi de bunică și doi unchi. Au îndurat foame, frig, bătăi și abuzuri sexuale