Scrisoarea deschisă a fost înaintată Comisiei Europene cu ocazia zilei mondiale a luptei împotriva exploatării sexuale, care a avut loc in data de 4 martie, fiind un demers al Centrului pentru Advocacy și Drepturile Omului. Ea este adresată președintei Ursula von der Leyen, vicepreședintei pentru democrație și demografie, Dubravka Šuica, comisarului pentru justiție, Didier Reynders, și comisarului pentru egalitate, Helena Dali.

Semnatarii se plâng că situația copiilor, victime ale infracțiunilor sexuale, „nu s-a îmbunătățit semnificativ după transpunerea legislației UE, deși există o presiune internațională constantă”, că legislația națională „reflectă în mod formal directivele europene, dar este în mare măsură inaplicabilă” și „este formulată în termeni neclari, care permit perpetuarea practicilor care duc la revictimizarea copiilor”.

De asemenea, ei semnalează mai multe probleme, din modul în care a fost transpusă directiva europeană în legislația română, care împiedică accesul la justiție al copiilor, victime ale infracțiunilor sexuale, precum:

  • interviul copilului victimă nu este înregistrat video; copilul victimă trebuie să participe la interviuri repetate; copilul victimă este audiat fără a avea acces la reprezentare legală;
  • copilul victimă este audiat în prezența inculpatului;
  • identitatea copilului victimă nu este protejată în mod adecvat pe parcursul procesului;
  • durata procedurilor penale a cazurilor care implică un copil victimă nu este rezonabilă;
  • avocații din oficiu ai copiilor victime se schimbă în timpul procesului penal; căsătoria timpurie forțată nu este investigată și sancționată ca formă de exploatare.
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Pentru corectarea deficiențelor din prezent, organizațiile solicită Comisiei Europene să solicite autorităților române următoarele:

  • să adopte modificările la Codul de procedură penală cuprinse în proiectul de lege (PL-x) nr. 457/2022; să implementeze integral mecanismul de compensare a victimelor infracțiunii prevăzut de Legea nr. 230/2022; să abordeze, să investigheze și să sancționeze cazurile de abuz sexual asupra copiilor sub formă de căsătorie timpurie forțată;
  • să emită un raport detaliat axat pe conformitatea situației copiilor victime ale infracțiunilor cu standardele stabilite în Directiva pentru drepturile victimelor criminalității și Directiva privind combaterea traficului de persoane.

Pentru remedierea tuturor problemelor menționare, organizațiile propun Comisiei Europene activarea procedurii de infringement privind transpunerea în România a Directivei pentru drepturile victimelor, inițierea procedurii de infringement privind transpunerea în România a Directivei privind combaterea traficului de persoane, precum și publicarea avizelor motivate ale Comisiei transmise României cu privire la transpunerea celor două directive

Vezi şi cum poți să înfiinţezi un ONG!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Stan52   •   07.03.2023, 15:48

Fenechiu este senator de Bacău, unde nu a mai trecut de la alegeri. Cam acesta este personajul, un țuțăr pnl-ist.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI