Informația despre onorarii a fost făcută publică de către senatorul ieșean Dan Lungu, care a primit un răspuns în acest sens de la Ministerul Educației Naționale, semnat de noul ministru, Ecaterina Andronescu.
Recent, Andronescu a anunțat că nu va mai exista manual unic și că în noua metodologie pentru elaborarea manualelor se va pune accentul pe calitate și abia apoi pe preț.
În răspunsul ministerului către Lungu se precizează că există trei plafoane de salarizare: pentru manualele școlare de la disciplinele de învățământ primar cu una sau două ore pe săptămână s-au acordat onorarii de 25.000 de lei, pentru disciplinele cu trei sau mai multe ore pe săptămână, tot la nivelul ciclului primar, suma aprobată a fost de 35.000 de lei, iar pentru învățământul gimnazial, remunerația pentru autorul/grupurile de autori care au manuale aprobate la disciplinele cu o oră pe săptămână a fost de 25.000 de lei, la disciplinele cu două ore pe săptămână – 35.000 de lei, iar la disciplinele cu patru ore pe săptămână 45.000 de lei.
Răspuns MEN by on Scribd
„Banii au fost deja încasați și de autori, și de edituri. Bineînțeles, nimeni nu e tras la răspundere”, spune senatorul ieșean Dan Lungu.
Libertatea a discutat cu reprezentanții unor edituri din țară – fie că editează, fie că nu manual – iar aceștia spun că sumele pe care le primesc autorii de manuale sunt confidențiale și variază de la caz la caz, dar, de principiu, onorariile oferite de Ministerul Educației au depășit sumele oferite de edituri private.
Anghel Polixeniu, director executiv al Uniunii Editurilor din România, a declarat pentru Libertatea că o greșeală majoră făcută de minister a fost uniformizarea sumelor oferite autorilor.
El a explicat că, de regulă, autorii sunt plătiți în funcție de tirajul pe care îl are cartea la care au lucrat. Or, în cazul acesta, și autorii manualelor pentru minorități, spre exemplu, cu un tiraj considerabil mai mic, au primit aceeași sumă cu cei care au făcut manualele de istorie, în condițiile unui număr similar de ore predate pe săptămână.
„Onorariile variază și de la cât de cunoscuți sunt profesorii respectivi pe piață, nu există un standard al pieței. Se pare însă că plata nu a fost, în primul rând, aliniată cu tirajele, cum se practică peste tot în mediul editorial, a fost ceva arbitrar, artificial. Una e să scoți o carte, oricare ar fi ea, în 2000 de exemplare și una e să o faci în 50.000 de exemplare. Probabil că tirajul pe aceste manuale a fost undeva la 150.000 – 160.000, dar nici aici nu avem detalii, că nu au fost făcute publice acele contracte-cadru între minister și Editura Didactică și Pedagogică. Multe lucruri au fost acolo în neregulă cu ce s-a întâmplat anul trecut”, susține Anghel Polixeniu.
Fiind plătiți pe drepturi de autor, după eliminarea redevențelor și a impozitului pe venit, suma totală încasată de către autorii manualelor nu a fost decât cu 6% mai mică, 23.500 de lei pentru prima categorie, 32.900 de lei și 42.300 de lei.
În același răspuns, ministerul a specificat că selecția autorilor s-a făcut pe baza unei evaluări a Centrului Național de Evaluare și Examinare (CNEE) și că specificațiile tehnice au rezultat în urma consultării reprezentanților Institutului de Științe ale Educației, CNEE și ai Editurii Didactice și Pedagogice.
În documentul citat, Ministerul Educației Naționale explică și motivul pentru care intenționează să schimbe față de anii trecuți procedura de selecție a manualelor.
„Autorilor de manuale li se va solicita să scrie manuale adecvate vârstei, cu conținut științific corect. Primele trei manuale evaluate, cu cel mai mare punctaj, se declară câștigătoare și devin manuale de bază (nu unice). Ulterior, se trece în a doua etapă, de stabilire a prețului de achiziție. Astfel, se va efectua achiziția de manuale în două etape: prima vizează evaluarea calității și corectitudinea informațiilor științifice, apoi selecția în funcție de cel mai mic preț”, se mai arată în răspunsul Ministerului Educației Naționale.
La mijlocul anului trecut, profesori din țară au identificat mai multe greșeli în manualele de Biologie, de Limba și Literatura Română, de Geografie și Istorie pentru clasa a VI-a, unele dintre ele fiind flagrante, cum ar fi amplasarea localității Turnu Măgurele în locul Drobetei-Turnu Severin și a Mării Roșii în locul Mării Moarte.