Comisia pentru Drepturile Omului din cadrul ONU a decis că Franța trebuie să-și revizuiască legislația. Decizia a venit după ce două femei au fost amendate pentru că au purtat îmbrăcămintea islamică după schimbarea legii, scrie Mirror. Totodată, comisia a mai ordonat ca femeile, condamnate în 2012, să primească despăgubiri din partea statului francez.
Un comunicat de presă al ONU arată că legislația franceză este prea dură și a avertizat că ar putea obliga femeile musulmane să rămână în case.
Interdicția a intrat în vigoare în aprilie 2011, iar femeile care poartă îmbrăcămintea islamică care acoperă tot corpul pot primi o amendă de până la 150 de euro și ar putea fi obligate să participe la lecții de ”educare cetățenească”.
La momentul introducerii legii, președintele de la acea vreme, Nicolas Sarkozy a declarat: ”Vreau să o zic: Burka nu este binevenită în Franța. În țara noastră nu putem accepta femei prizoniere în spatele unei fațade, să le tăiem accesul la viața socială, să le smulgem identitățile. Nu aceasta este ideea noastră de libertate”.
CITEȘTE ȘI: Imagini cutremurătoare de la priveghiul lui Ilie Balaci. Sute de oameni, la căpătâiul fostului fotbalist / FOTO
FOTO: EPA
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii