Israelul susține că dorește să-i scoată pe militanții grupării islamiste Hamas din ascunzătorile lor din Rafah și să-i elibereze ostaticii israelieni ținuți captivi acolo și că face planuri pentru evacuarea civililor palestinieni blocați în acest oraș.

„Operațiunile militare din Rafah pot duce la un măcel în Gaza. De asemenea, ar putea duce activitatea umanitară, deja fragilă, la un pas de moarte”, a declarat Martin Griffiths, șeful ONU pentru ajutor umanitar.

„Ne lipsesc garanțiile de siguranță, proviziile cu ajutoare umanitare și capacitatea personalului de a menține această operațiune pe linia de plutire”, a adăugat Griffiths.

„Comunitatea internațională a avertizat împotriva consecințelor periculoase ale oricărei invazii terestre în Rafah. Guvernul Israelului nu poate continua să ignore aceste apeluri”, a precizat oficialul ONU, într-un comunicat de presă.

Discuțiile la care au participat SUA, Egiptul, Israelul și Qatarul privind un armistițiu în Gaza s-au încheiat marți, fără a se înregistra un progres, în timp ce apelurile s-au intensificat pentru ca Israelul să renunțe la asaltul pe care îl pregătește asupra orașului Rafah.

„Speranța mea sinceră este ca negocierile pentru eliberarea ostaticilor și pentru o anumită formă de încetare a ostilităților să aibă succes pentru a evita o ofensivă totală asupra Rafah”, a declarat marți secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în fața presei.

„Acest lucru ar avea consecințe devastatoare”, a mai spus Guterres.

Războiul din Fâșia Gaza, enclavă condusă de Hamas, a început când militanții grupării islamiste au atacat Israelul pe 7 octombrie anul trecut, ucigând 1.200 de persoane și luând 253 de ostatici, potrivit unui bilanț israelian. Ca represalii, Israelul a lansat un asalt militar asupra Fâșiei Gaza, despre care autoritățile sanitare spun că a ucis peste 28.000 de palestinieni, majoritatea femei și copii, iar alte mii de cadavre s-ar putea afla sub ruinele bombardamentelor.

Peste jumătate din cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza se adăpostesc în Rafah, mulți dintre ei fiind îngrămădiți la gardul de la granița cu Egiptul și trăind în corturi improvizate. Griffiths a spus că aceștia „privesc moartea în față”.

„Au puțin de mâncare, abia dacă au acces la asistență medicală, nu au unde să doarmă, nu au unde să meargă în siguranță”, a spus el. „Am spus de câteva săptămâni că răspunsul nostru umanitar a fost făcut «zdrențe»”, a precizat oficialul ONU.

WSJ: Israelienii vor să evacueze oraşul Rafah în tabere de corturi, la granița cu Egiptul

Înainte de ofensiva planificată asupra oraşului Rafah din Fâşia Gaza, israelienii vor să evacueze populaţia israeliană în tabere mari de corturi lângă frontiera cu Egiptul, a scris luni publicația The Wall Street Journal (WSJ), potrivit Agerpres.

Oficiali egipteni citaţi ca surse de ziarul american au descris propunerea Israelului, care prevede înfiinţarea a 15 tabere de câte 25.000 de corturi pentru palestinieni.

Răspunderea pentru instalarea taberelor şi a unor spitale de campanie ar urma să revină Egiptului, care are frontieră comună cu Fâşia Gaza; la Rafah se află singurul punct de trecere între teritoriul egiptean şi cel controlat de Hamas, aflat sub asediul israelian.

Oraşul este supraaglomerat; sute de mii de palestinieni s-au refugiat acolo din alte părţi din Gaza.

Rafah este considerat ultimul bastion al islamiştilor din Gaza care au efectuat asaltul de anul trecut asupra sudului Israelului.

Conform WSJ, Egiptul a primit propunerea de evacuare a palestinienilor din Rafah în urmă cu câteva zile. Guvernul statului evreu a cerut organizaţiilor din cadrul ONU care acţionează în zonă să sprijine operaţiunea respectivă.

Intenţia israelienilor de a lua cu asalt oraşul a fost puternic criticată pe plan internaţional.

Purtătorul de cuvânt al ONU Stephane Dujarric a declarat luni la New York că orice acţiune în sudul Fâşiei Gaza, în apropierea frontierei cu Egiptul, trebuie efectuată cu protecţia deplină a populaţiei civile. „Nu vom fi parte la o strămutare forţată”, a afirmat el, arătând că în prezent „nu există în Gaza niciun loc sigur”, inclusiv din cauza lipsei de adăposturi şi a bombelor israeliene neexplodate.

Citiți și:

Joe Biden dă de înțeles Israelului că se opune unei ofensive militare în orașul Rafah, cerând „un plan credibil” pentru protejarea civililor

Foto: Profimedia Images

Urmărește-ne pe Google News