“Autorităţile trebuie să dea dovadă de reţinere în gestionarea manifestanţilor în SUA. Am văzut în ultimele zile cazuri de violenţă a poliţiei. Toate cazuri trebuie să facă obiectul anchetelor”, a declarat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al ONU.

Secretarul
general al ONU s-a declarat îngrijorat și de atacurile împotriva jurnaliștilor,
care au avut loc în ultimele zile în Statele Unite.

Într-o postare pe Twitter făcută la finalul săptămânii trecute, Antonio Guterres a accentuat că “atunci când jurnaliştii sunt atacaţi, cele care sunt atacate sunt societăţile”.

“Nici o democraţie nu poate funcţiona fără libertatea presei”, a mai spus secretarul general al Naţiunilor Unite.

În ultima
săptămână, în mai multe orașe americane au avut loc demonstrații care au
degenerat în conflicte violente. La baza acestora stă incidentul din
Minneapolis, din 25 mai, soldat cu moartea lui George Floyd, un bărbat
afro-american care a decedat după ce un ofiţer de poliţie alb l-a apăsat cu
genunchiul pe gât timp de aproape nouă minute.

Aproximativ
5.000 de soldaţi din Garda Naţională au fost desfăşuraţi în 15 state şi în
capitala federală Washington, unde numeroşi demonstranţi s-au adunat în faţa
Casei Albe.

Potrivit
cotidianului The New York Times, preşedintele Donald Trump a fost dus vineri
seară într-un buncăr, în timpul unei manifestaţii similare în faţa reşedinţei
oficiale.

Pe 25 mai,
polițiștii din Minneapolis l-au arestat pe George Floyd, un bărbat de culoare,
de 46 de ani, după ce angajații unui magazin au chemat poliția acuzându-l că a
cumpărat țigări cu o bancnotă falsă de 20 de dolari.

La 17 minute după ce prima mașină a poliției a ajuns la fața locului, Floyd era inconștient, fără semne vitale, sub genunchiul polițistului Derek Chauvin.

Urmărește-ne pe Google News