La sfârșitul lunii octombrie, David Beasley a declarat, într-un interviu pentru CNN, că un grup mic de oameni de afaceri ultrabogați ar putea ajuta la combaterea foametei globale cu doar o fracție din averea lor netă. El s-a referit în special la cei mai bogați doi oameni din lume, Elon Musk și Jeff Bezos.

La câteva zile distanță, miliardarul Elon Musk a reacționat pe Twitter și a spus că se oferă „chiar acum” să își vândă o parte din acțiunile Tesla, dacă ONU îi arată cum 6 miliarde de dolari pot rezolva foametea globală.

Ziulele trecute, directorul Programului Alimentar Mondial al ONU, David Beasley, a postat pe Twitter un link către un rezumat de 1.000 de cuvinte al planului.

Ce presupune planul ONU

Documentul prezintă modul în care ONU ar folosi 6,6 miliarde de dolari pentru mâncare și vouchere pentru alimente, pentru a hrăni peste 40 de milioane de oameni din 43 de țări care sunt „în pragul foametei”, evitând astfel o „catastrofă umanitară”.

În documentul postat de Beasley, PAM propune să aloce 3,5 miliarde de dolari pentru a cumpăra și livra alimente direct către oamenii aflați în dificultate, 2 miliarde de dolari „pentru numerar și vouchere alimentare (inclusiv taxe comerciale) în locuri în care piețele pot funcționa” și 700 de milioane de dolari pentru a gestiona noi programe alimentare „adaptate condițiilor din țara destinatară” și care să facă în așa fel încât „ajutorul să ajungă la cei mai vulnerabili”.

Alte 400 de milioane de dolari ar fi folosite pentru „gestionarea operațiunilor, administrarea” și coordonarea lanțului de aprovizionare.

„Am avertizat despre furtuna perfectă creată de combinația dintre criza COVID, conflicte și șocuri climatice, la care s-au adăugat, mai nou, și costurile tot mai mari pe lanțul de aprovizionare. Furtuna e aici”, a scris Beasley pe Twitter.

„Această criză a foametei este urgentă, fără precedent și poate fi evitată”, a scris Beasley într-un alt tweet, adresându-se lui Musk.

Ai cerut un plan clar și transparent. Iată-l! Suntem gata să vorbim cu tine și cu oricine altcineva care vrea cu adevărat să salveze vieți.

David Beasley:

Elon Musk nu a răspuns încă mesajului.

Jumătate din populația Afganistanului nu are ce pune pe masă

Înainte de izbucnirea pandemiei, criza foametei mondiale era deja la niveluri alarmante din cauza schimbărilor climatice și a conflictelor. Pandemia a agravat această problemă, lăsând „ 42 de milioane de oameni în pericol de a suferi de foamete”, spune directorul Programului Alimentar din cadrul ONU, potrivit CNN.

Jumătate din populația Afganistanului, 22,8 milioane de oameni, se confruntă cu o problemă acută a foametei, potrivit unui raport al Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite publicat la sfârșitul lunii octombrie. Șomajul fără precedent și o criză de lichidități înseamnă că țara se apropie de o criză umanitară majoră, iar 3,2 milioane de copii sub vârsta de cinci ani suferă de foame.

Anterior, în septembrie, programul ONU pentru Dezvoltare (PNUD) arăta că Afganistanul, după reluarea puterii de către talibani, se îndreaptă spre sărăcie generalizată, iar situația se va degrada rapid. În maximum un an, avertiza PNUD, procentul populației care trăiește sub pragul sărăciei va urca până aproape de 100%.

Totodată, în Etiopia, ONU estimează că 5,2 milioane de oameni din regiunea Tigray au nevoie urgentă de hrană.

Între timp, Elon Musk rămâne cel mai bogat om din lume. Concret, CEO-ul Tesla are o avere netă estimată, vineri, 19 noiembrie, la 301 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Îi urmează Jeff Bezos, cu 211 miliarde.

 
 

Urmărește-ne pe Google News