Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat că nu se poate vorbi despre un atac chimic în Siria deoarece nu există informații oficiale despre acest lucru, iar ei nu au pârghiile necesare pentru a verifica informația. ”Nu suntem în măsură să verificăm informațiile. Am aflat că organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice a început să adune informații pentru a putea confirma folosirea armelor chimice”, a declarat acesta.
Reprezentantul ONU a adăugat totuși că ”Orice fel de raport privind folosirea armelor chimice, mai ales asupra civililor, este extrem de alarmant. Orice uz al armelor chmice, oriunde, reprezintă o amenințare a păcii și securitate și este o violare serioasă a legilor internaționale”, a adăugat Dujarric.
Cel puțin 100 de persoane și-au pierdut viața prin sufocare și alți 400 sunt răniți în urma unui atac chimic în Siria. Printre victimele din provincia siriană Idlib se numără și copii, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, citat de Reuters.
Activiştii au susţinut că multe persoane au început să se înece sau au leşinat după raid condus de avioanele guvernamentale şi de aliaţii ruşi. În unele cazuri victimele scoteau spumă pe gură. Surse medicale au precizat că acestea sunt semne clare ale unui atac chimic.
Recomandări
Sfârșitul erei gazului rusesc ieftin în UE. Consecințe și alternative pentru state membre
Informaţia a fost respinsă, însă, de o sursă militară siriană.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni