Datele guvernamentale ruse arată că, de la începutul anului până la 1 aprilie, prețul alimentelor a crescut în medie cu 18,75 %, în timp ce economia se confruntă cu sancțiunile occidentale impuse Moscovei după invazia din Ucraina din 24 februarie.
Oleg Kobiakov, de la Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), a declarat că multe gospodării din Rusia recurg acum la strategii pentru a face față crizei, deoarece o mare parte din veniturile lor sunt destinate nevoilor de bază precum hrana.
„Oamenii amână planuri cum ar fi să meargă la facultate sau să-și cumpere o casă. Ei economisesc în cazul în care își pierd locul de muncă sau în caz de deces”, a spus Oleg Kobiakov.
O gospodărie medie din UE cheltuie aproximativ 12% din venituri pe alimente, a spus Oleg Kobiakov, care a adăugat că, deși nu se poate vorbi despre foamete în Rusia, gospodăriile mai sărace se vor confrunta cu niveluri crescute de insecuritate alimentară.
La declanșarea războiului, mulți ruși au cumpărat produse de bază precum zahărul și hrișca, de teamă că prețurile vor continua să crească. Acest lucru a pus presiune pe guvern pentru a reduce inflația.
Moscova are în vedere reglementarea prețurilor la alimente, medicamente și alte bunuri și a interzis temporar unele exporturi agricole.
De asemenea, autoritățile ruse vor să stabilească un preț în ruble pentru aproape toate exporturile de mărfuri. În timp ce măsurile au avut un anumit impact în limitarea inflației de consum, se așteaptă totuși ca aceasta să accelereze până la 23,7% în acest an, cel mai ridicat nivel din 1999 încoace, potrivit unui sondaj Reuters.
În plus, sondajul relevă că economia Rusiei va scădea cu 7,3% în 2022, fiind cea mai profundă contracție din 2009. Oleg Kobiakov a spus că salariile din Rusia sunt aproximativ la fel cu cele din 24 februarie, de la începutul războiului din Ucraina, dar odată cu creșterea prețurilor, puterea de cumpărare a scăzut și oamenii sunt îngrijorați de siguranța locurilor de muncă, multe firme occidentale retrăgându-se din țară.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
FOTO: EPA