Un nou raport al Oficiului Naţiunilor Unite pentru Reducerea Riscului de Dezastre atrage atenția că între 350 şi 500 de dezastre la scară medie şi mare au avut loc în fiecare an în cursul ultimelor două decenii. Costul acestora s-a ridicat, în medie, la aproximativ 170 de miliarde de dolari pe an în decursul ultimului deceniu.

Numărul dezastrelor, precum perioade de secetă, temperaturi extreme, inundaţii, este de aşteptat să crească la 560 pe an – sau 1,5 pe zi – până în 2030 (comparativ cu 400 în 2015), punând în pericol milioane de vieţi, potrivit ONU.

Lumea trebuie să facă mai multe pentru a integra riscul de dezastru în modul nostru de a trăi, de a construi şi de a investi.

Secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed:

Oficialul a făcut apel la comunitatea internaţională să scoată umanitatea din această „spirală de autodistrugere”.

Secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed. Foto: Epa

„Trebuie să transformăm complacerea noastră colectivă în acţiune. Împreună putem încetini ritmul dezastrelor ce pot fi prevenite”, a spus Amina Mohammed, în prezentarea raportului.

Raportul deplânge faptul că lumea are o percepţie greşită cu privire la riscurile asociate dezastrelor naturale şi o atribuie unei „subestimări” a riscurilor şi sentimentelor de „optimism şi invincibilitate”.

Potrivit raportului, amploarea şi intensitatea dezastrelor sunt în creştere. Numărul oamenilor care au murit sau au fost afectați de dezastre în ultimii cinci este mare decât în cei cinci ani precedenţi.

Pe lângă asta, ţările în curs de dezvoltare pierd, în medie, 1% din PIB pe an din cauza catastrofelor, faţă de 0,1 până la 0,3% în ţările dezvoltate.

„Dezastrele pot fi evitate, însă doar dacă ţările investesc timpul şi resursele necesare pentru înţelegerea şi reducerea riscurilor. Ignorând în mod deliberat riscurile şi neintegrându-le în procesul decizional, lumea îşi finanţează propria distrugere”, a declarat Mami Mizutori, reprezentantă specială a secretarului general pentru reducerea riscurilor de dezastre.

 
 

Urmărește-ne pe Google News