Evenimentul care marchează centenarul Operei Naționale Române din Cluj va debuta pe 25 mai, de la ora 19.00, live pe Facebook, dar și la TVR Cluj.

“Luni, 25 mai 2020, Opera Naţională Română Cluj-Napoca celebrează 100 de ani de la prima sa ridicare de cortină printr-un eveniment inedit, transmis live pe TVR Cluj şi Facebook, de la ora 19.00.

Prima instituţie lirică înfiinţată în ţara noastră ne demonstrează încă o dată versatilitatea muzicii şi a operei, invitând publicul de pretutindeni să îi fie alături la sărbătorirea primului său centenar, pe micile şi marile ecrane. În contextul distanţării sociale şi a situaţiei aparte resimţite de întreaga lume în această primăvară, Opera clujeană rămâne la fel de aproape de spectatorii săi, care s-au bucurat în acest interval de transmisiile online ale celor mai reprezentative spectacole din arhiva sa”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de Opera clujeană.

Conform organizatorilor, cei care vor dori să urmărească live acest spectacol aniversar vor avea parte de numeroase surprize plăcute.

“De la inaugurare şi până în prezent, pe scena teatrului liric clujean au fost prezentate peste două sute de titluri de operă, operetă şi balet din repertoriul universal, demonstrând o largă deschidere spre toate şcolile şi stilurile, aici fiind montate, totodată, peste 40 de creaţii româneşti – multe în premieră absolută.

Prestigiul Operei a fost purtat şi peste hotare, datorită numeroaselor turnee internaţionale, precum şi a unor solişti de înaltă ţinută artistică, formaţi la Cluj şi deveniţi nume de rezonanţă universală, precum: Angela Gheorghiu, Alexandru Agache, Adela Zaharia, Ion Buzea, Lucia Stănescu, Carmen Oprişanu, Simona Noja, Nicoleta Ardelean, George Petean, Tatiana Lisnic, Ştefan Pop, Mihai Zamfir, Zoltán Nagy şi mulţi alţii”, se mai arată în comunicat

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca şi-a deschis pentru întâia oară uşile pe data de 25 mai 1920, cu spectacolul inaugural “Aida”, de Giuseppe Verdi.

FOTO: Opera Națională Română Cluj – Facebook

Urmărește-ne pe Google News