Spitalul este a doua casă a lui, iar medicii şi asistentele fac parte deja din familia sa. Alexandru Nechita nu a avut copilăria de care au parte majoritatea copiilor. Nu a putut niciodată să bată mingea cu băieţii de vârsta lui sau să iasă pe stradă, la joacă, alături de copii, însă cel mai cumplit a fost că, în primii cinci ani de viaţă, nu a putut nici măcar să meargă.
Băiatul s-a născut cu o malformaţie congenitală, care i-a afectat într-un mod foarte agresiv mânuţa şi piciorul drept. Pe lângă faptul că erau strâmbe, membrele de pe partea dreaptă au rămas cu aproximativ 10 centimetri mai scurte decât cele de pe partea stângă.
Vrea să joace fotbal cu prietenii
Din acest motiv, până la vârsta de 5 ani, Alex a mers doar în genunchi, diferenţa dintre lungimea picioarelor fiind mult prea mare pentru a se putea deplasa normal. Prima intervenţie chirurgicală a făcut- o la 8 luni, iar ultima, în luna decembrie a anului trecut. În total au fost 35. Şi mai urmează.
Până la 18 ani, va trebui să mai suporte câteva operaţii, foarte importante, care să-i egalizeze mâinile şi picioarele. Cu toate acestea, Alexandru e foarte optimist. Îşi doreşte, mai mult decât orice pe această lume, să alerge cu prietenii lui şi să joace fotbal cum o face şi idolul său, Cristiano Ronaldo.
“Vreau să învăţ limba engleză la perfecţie pentru că numai oamenii importanţi vorbesc limbi străine. Şi îmi doresc să devin medic ca să pot ajuta copiii la fel cum m-au ajutat şi pe mine doctorii”, ne-a spus “micul om mare”.
Pentru toate operaţiile şi tratamentele ce vor urma şi pentru ca visele să i se îndeplinească, Alexandru Nechita are nevoie de bani. Cine doreşte să-l ajute poate dona bani în următoarele conturi bancare: RO08BTRL03804201J46557XX SWIFT: BTRL RO 22 XXX cont în euro RO33BTRL03801201J46557XX cont în lei