Larisa Stoica, în vârstă de opt ani, din localitatea Iancu Jianu, judeţul Olt, a ajuns, la sfârşitul lunii octombrie, la spitalul din Slatina, având dureri în zona stomacului. Acesteia i s-au făcut analize, iar medicii au decis ca fetiţa să fie internată în secţia de chirurgie infantilă, transmite Mediafax. Copila a fost preluată de doctorul Mircea Tusciuc, care a diagnosticat-o cu apendicită şi a decis să o opereze. Ulterior, în 4 noiembrie, fetiţa a fost externată, cu recomandarea unui tratament la domiciliu.
La o zi de la externare, părinţii copilei au chemat din nou ambulanţa întrucât fetiţa avea în continuare dureri insuportabile la nivelul stomacului. Dusă iniţial tot la spitalul din Slatina, unde medicii i-au făcut o ecografie stabilind că are „sediment în vezica biliară, copila a fost transferată, la cererea părinţilor, cu ambulanţa, la Spitalul Clinic Judeţean din Craiova.
„Medicii din Craiova i-au făcut investigaţii şi au decis să o opereze a doua zi pentru că fetiţa are pietre la fiere. Deci, a fost operată degeaba la Slatina. Noi, părinţii, asta considerăm, că după operaţia de apendicită, am crezut că fetiţa de-asta avea crizele alea, din cauza operaţiei, dar ele erau, de fapt, din cauza pietrelor de la fiere. Ne-am speriat şi că am auzit că doctorul Tusciuc a mai făcut în trecut o operaţie unui băieţel, nu ştiu ce operaţie, dar băieţelul a murit”, a declarat Paul Stoican, tatăl fetiţei.
Medicii de la Craiova au făcut investigaţiile necesare şi au stabilit că fetiţa are calculi biliari, astfel că, la zece zile de la operaţia de apendicită, au operat-o din nou de pietre la vezica biliară, iar în prezent starea copilei s-a îmbunătăţit.
„S-a constatat că există calculi la nivelul vezicii biliare, motiv pentru care s-a intervenit chirurgical, a fost scoasă această veziculă biliară şi în momentul de faţă copilul este bine, ar putea fi externată, dar pentru că boala este rară (n.r. – la copii) am decis să o menţinem internată”, a declarat Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului Clinic Judeţean Craiova.
Medicii de la Craiova nu îi acuză însă pe colegii lor de la Slatina pentru operaţia de apendicită făcută copilei, explicând că este posibil ca „două-trei” boli să apară în acelaşi timp.
„Cât priveşte apendicita, probabil medicii care au operat-o au ştiut de ce au făcut asta, poate au fost simptomele, şi să nu uităm că pot fi două-trei boli care apar în acelaşi timp, urmând a fi operate pe rând. Dacă apendicele este poziţionat mai sus şi nu este în fosa iliacă este o probabilitate ca simptomele să fie între cele două două”, a mai declarat Bogdan Fănuţă.
Medicii de la Slatina consideră că operaţia de apendicită a fost făcută conform analizelor efectuate, iar calculii biliari, de care a fost operată la Craiova, nu s-au evidenţiat la radiografie.
„S-au făcut investigaţii parcaclinice şi imagistice şi acestea au dus la concluzia diagnosticului de colică apendiculară şi s-a realizat intervenţia chirurgicală. Rezultatul din analize nu a indicat valori specifice unei afecţiuni biliare, motiv pentru care s-a exlus o astfel de afecţiune. La a doua prezentare, s-a descris la o examinare ecografică o cantitate de sediment în vezica biliară, motiv pentru care s-a decis transferul la clinica din Craiova. Sedimentul s-a vizualizat la al doilea examen ecografic. Şi la prima vizită s-a făcut analiza, dar nu s-a vizualizat”, a declarat Claudiu Pătru, directorul medical al Spitalului din Slatina.
Părinţii copilei vor să facă plângere la Colegiul Medicilor împotriva medicului Mircea Tusciuc, de la Slatina, pe care îl acuză de malpraxis.
Medicul chirurg Mircea Tusciuc a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă, în iulie 2013, după ce în luna mai 2010 a operat un copil de nouă ani cu o fractură la braţ, băiatul murind ulterior. Decizia instanţei nu este definitivă, medicul făcând apel la decizia magistraţilor. Procesul este încă pe rolul instanţei.
Tusciuc este acuzat că nu i-a acordat copilului, care avea o fractură la antebraţul stâng, îngrijirile necesare pe perioada internării şi a decis, în mod inoportun, externarea pacientului în 26 mai 2010, după ce medicii de la secţia de ortopedie i-au pus o atelă gipsată. Copilul a fost reinternat în aceeaşi seară în stare gravă şi a fost operat, iar în dimineaţa următoare chirurgul a decis amputarea braţului băiatului, însă, din cauza complicaţiilor, acesta a decedat în timp ce era transportat la Bucureşti cu un elicopter SMURD.
Şi în iunie 2013, medicul Mircea Tusciuc a fost acuzat de malpraxis de părinţii unui copil de patru ani care a ajuns la spitalul din Slatina cu o mână ruptă, oamenii spunând că fiul lor nu a fost îngrijit corespunzător. Ulterior, copilul a fost transferat la un spital din Bucureşti.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Vila fabuloasă de pe litoral construită la dorința lui Ceaușescu. Cu o plajă privată și o piscină, l-a impresionat până și pe președintele american Bush
FANATIK.RO
Vila fabuloasă de pe litoral construită la dorința lui Ceaușescu. Cu o plajă privată și o piscină, l-a impresionat până și pe președintele american Bush
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Turiști americani la prima vizită în România, fascinați de o stradă din București: "E prima oară când vedem așa ceva"
Observatornews.ro
Turiști americani la prima vizită în România, fascinați de o stradă din București: "E prima oară când vedem așa ceva"
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI