Această operaţiune „cu peste 600 de jandarmi” are ca scop „să recâştige în totalitate controlul asupra drumului principal de 60 de kilometri dintre Noumea şi aeroport”, a anunţat ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, într-un mesaj pe X.

Mai ales că Noua Zeelandă a anunţat duminică dimineaţă că a cerut Franţei să poată ateriza avioane, pentru a-şi repatria cetăţenii.

„Suntem pregătiţi să decolăm şi aşteptăm autorizaţia autorităţilor franceze pentru a afla când aceste zboruri vor putea avea loc în siguranţă”, a declarat ministrul de externe, Winston Peters, într-un comunicat.

În absenţa zborurilor către şi dinspre Noua Caledonie, suspendate de marţi, guvernul arhipelagului a estimat sâmbătă că 3.200 de persoane au rămas blocate, fie pentru că nu au putut părăsi arhipelagul, fie pentru că nu au putut ajunge la el.

Violenţele s-au soldat cu şase morţi, cel mai recent sâmbătă după-amiază, un Caldoche (caledonean de origine europeană) din Kaala-Gomen, în provincia nordică. Ceilalţi cinci morţi sunt doi jandarmi şi trei civili kanak în zona Noumea.

Într-un comunicat de presă emis duminică dimineaţa, Înaltul Comisariat Francez din Noua Caledonie a raportat o noapte „mai calmă”.

„Statul se mobilizează pentru a asigura protecţia populaţiei şi a restabili ordinea republicană”, a adăugat reprezentantul statului central. Acesta a anunţat sosirea iminentă a „mai multor sute de forţe de securitate internă, de sprijin logistic şi operaţional şi de securitate civilă”, în plus faţă de întăririle deja trimise.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

„Realitatea este că există (…) zone fără lege (…) care sunt conduse de bande înarmate, bande pro-independenţă şi bande CCAT. Iar în aceste locuri, ei distrug totul”, a declarat sâmbătă, la BFMTV, Philippe Blaise, vicepreşedintele provinciei Sud din Noua Caledonie.

O organizaţie radicală, acuzată de incitare la violenţă

Cellule de coordination des actions de terrain (CCAT) este o organizaţie radicală pro-independenţă acuzată de incitare la violenţă.

Primarul din Nouméa, Sonia Lagarde (Renaissance), a declarat sâmbătă, la BFMTV, că situaţia este „departe de a se calma”. „Putem spune că ne aflăm într-un oraş sub asediu? Da, cred că putem”, a adăugat ea.

Măsurile excepţionale ale stării de urgenţă au fost menţinute, şi anume interzicerea de deplasare între orele 18.00 şi 6.00 (7.00 şi 19.00 GMT), interzicerea adunărilor, a transportului de arme şi a vânzării de alcool, precum şi interzicerea aplicaţiei TikTok.

Duminică dimineaţa, provincia Sud, unde locuiesc aproape două treimi din populaţie, a anunţat că toate şcolile vor rămâne închise pentru restul săptămânii.

Autorităţile franceze speră ca starea de urgenţă în vigoare de joi să limiteze violenţele, care au început luni în urma unei mobilizări împotriva unei reforme electorale contestate de reprezentanţii poporului indigen Kanak, care se tem de o reducere a ponderii lor electorale.

FOTO: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

NicolaeS   •   19.05.2024, 09:47

Marele luptator pentru democratie si libertate Macron este foarte interesat de intrarea trupelor franceze si NATO in Ucraina pentru a lupta cu rusii. Nu poate sa-si linisteasca propriul popor din interiorul Frantei iar acum trimite trupe suplimentare in Noua Caledonie. Ciudat, dar si oamenii aia de acolo vor doar independenta fata de o tara cotropitoare. Interesele economice ( nichelul ) sunt mai presus de orice. Cum e d-le Macron, nu se aplica aceleasi valori de respectare a drepturilor cetatenilor ?

iugavirgil   •   19.05.2024, 09:29

nu mai suporta nimeni sa traiasca in colonii ca acum o suta de ani

valihaita   •   19.05.2024, 09:27

D-nul Macron nu spune nimic despre victimele jandarmilor? Sau e atent la ceea ce se intamplain Rusia?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI