Acțiunea intitulată „Foc de artificii” a fost declanșată pe 22 noiembrie și până joi, 9 decembrie, polițiștii au constatat 134 de infracţiuni şi au dat 39 de amenzi, în valoare totală de 28.850 de lei. În această perioadă au fost deschise 126 de dosare penale, în care sunt cercetate 145 de persoane.
Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare de societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice şi juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.
Astfel, în perioada 22 noiembrie – 9 decembrie 2021, au fost verificate 177 de persoane fizice şi juridice autorizate, fiind efectuate 536 de acţiuni în piețe, complexe şi alte locuri de comercializare. Pe timpul desfăşurării acţiunilor, polițiștii au identificat şi 117 persoane fizice şi juridice neautorizate.
În cadrul acestor acţiuni, poliţiştii cooperează cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale – Inspectoratele Teritoriale de Muncă şi din cadrul Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Verificările autorităților vin în contextul în care tone de petarde și artificii periculoase intră în țară înaintea sărbătorilor de iarnă și ajung să fie comercializate pe piața neagră.
Pe 8 decembrie, spre exemplu, polițiștii din Buzău au depistat un bărbat de 30 de ani care transporta cu un autoturism articole pirotehnice şi produse pentru protecţia plantelor, pe care ar fi intenţionat să le comercializeze.
Polițiștii au confiscat de la acesta 120 de kilograme de materiale pirotehnice, din categoriile F2 şi F4. De asemenea, în portbagajul mașinii au mai fost descoperite recipiente care conţineau 15 litri de substanță lichidă și care erau inscripționate cu multiple simboluri de periculozitate, specifice substanțelor toxice.
Tot pe 8 decembrie, polițiștii din Ialomița au descoperit și ridicat, în urma a trei percheziții domiciliare, 4,5 tone de articole pirotehnice, care ar fi urmat să fie comercializate în perioada sărbătorilor de iarnă.
Pe 5 decembrie, polițiștii de frontieră giurgiuveni au găsit nu mai puțin de 15 tone de artificii și petarde într-un camion care venea din Bulgaria. Camionul era condus de un șofer în vârstă de 64 de ani, care susținea că are 21,5 tone de cartofi. Marfa transportată ar fi urmat să fie descărcată în București, la o firmă care ar fi contractat transportatorul prin intermediul Bursei de Transport.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro