Grupul de români stabilit în Orlando străbătea statul Florida, dar și alte state americane, în căutarea lăcașelor de cult la care dădeau lovitura. Aceștia au furat din peste 600 de biserici, majoritatea din Florida.

Cei șase români au reușit să fure 740.000 de dolari, luând cecurile cu donații din cutiile poștale ale bisericilor, pe care apoi le-au încasat, au declarat anchetatorii, care au numit operațiunea „Să nu furi”.

„Acest furt de sute de mii de dolari, într-un moment în care donațiile ar fi putut fi de mare ajutor, a fost oprit. Au fost un furt bine organizat”, a declarat Rick Swearingen de la Departamentul de Poliție din Florida, într-un comunicat.

„Bisericile depind de donațiile de la membrii generoși ai comunității pentru a-i ajuta pe nevoiași. Este disprețuitor faptul că acest grup exploatează gesturile altruiste de bunătate pentru lăcomia egoistă”, a spus și Ashley Moody, procurorul de caz.

Hoții dețineau numeroase conturi bancare pe care le foloseau pentru a depune cecurile și apoi scoteau banii de la bancomat.

Ionuț Răducan, 33 de ani, Marius Dumitru, 27 de ani, Panait Dumitru, 32 de ani, și Marius Dumitru, 34 de ani, au fost arestați miercuri și sunt acuzați de furt, accesarea ilegală a unor informații confidențiale și spălare de bani. Cătălin Trandafir, 45 de ani, și Simona Trandafir, 39 de ani, încă sunt căutați de autoritățile americane.

Românii au cheltuit banii pe mașini, mâncare și îmbrăcăminte și au transferat sume foarte mari în România.

Foto: Captură video Fox 35

Urmărește-ne pe Google News