Tânăra de 18 ani sunase pentru a anunţa că a fost şicanată în trafic de mai mulţi bărbaţi, care au urmărit-o până acasă.
Operatoarea i-a spus că echipajele sunt angrenate în mai multe misiuni și nu ştie în cât timp poate fi direcționat un echipaj către locul apelului.
Convorbire tânără – dispecer 112:
Tânără: Și cât timp ar trebui să aștept ca să pot pleca?
Dispecer: Habar nu am! Poate dura jumătate de oră, poate dura o oră, poate dura 20 de minute sau poate dura 3 ore. Habar nu am! Doamnă, domnișoară, să nu credeți că ei au altă treabă decât munca de poliție! Sunt la un caz unde cineva era amenințat cu un cuțit că este omorât. Adică trebuiau să fie acolo…
Tânără: Toate echipajele?
Dispecer: Nu toate, doamnă. V-am dat exemplu doar de unul. Asta e legislația. La revedere!
Poliţiştii de la Biroul Control Intern din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vrancea au început o anchetă în acest caz.
La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, conducerea a dispus verificări prin structura specializată, structura de control intern, urmând ca în funcţie de rezultatul verificărilor să se dispună măsurile legale care se impun
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache, pentru Mediafax:
Ulterior, Paula Enache a explicat la Realitatea TV că Poliția județului Vrancea are un deficit de personal. Un echipaj are program de 8 ore pe zi și sunt trei schimburi, a precizat ea.
Aceasta a mai afirmat că instituția nu s-a mai confruntat cu astfel de situații, dar „se va face o analiză și vor fi dispuse măsurile legale, dacă se va constată că cineva nu și-a făcut treaba”.
„Am luat act de această sesizare în cursul zilei de astăzi, din media”
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache, pentru Realitatea TV:
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în acest caz sunt mai multe apeluri telefonice, iar în discuţie ar fi intervenit şi un bărbat care s-a recomandat a fi tatăl fetei.
Acesta i-ar fi pus mai multe întrebări operatoarei de la 112, în timp ce înregistra discuţia.
Toate aspectele sunt analizate de poliţiştii de la Control Intern, iar la final aceştia vor decide dacă operatoarea de la numărul de urgenţă 112 a acţionat conform regulamentului şi vor stabili dacă se impun sancţiuni împotriva acesteia, relatează Mediafax.