Scopul este acela de a veni în sprijinul consumatorilor, în contextul creșterii prețurilor la electricitate.

Statnett a anunțat în luna februarie că din aprilie și până la finalul lui 2022 nu va percepe tarife pentru consum, iar prin anunțul de astăzi, extinde practic politica pentru încă un an, până la sfârșitul lui 2023.

Decizia a fost luată după ce creșterea prețurilor la electricitate a dus la majorarea veniturilor operatorului rețelei electrice din Norvegia din distribuția energiei în țară și în statele vecine.

Totodată, Statnett a anunțat că va reduce la zero un alt tarif pe care îl percepea clienților pentru pierderile din rețea. Măsura se va aplica începând de la 1 septembrie și până la sfârșitul anului viitor.

Potrivit operatorului norvegian, reducerile de tarife vor scădea cu 11 miliarde de coroane, adică 1,12 miliarde de euro, costurile pentru consumatori.

Statnett conduce principala infrastructură norvegiană de înaltă tensiune, dar consumatorii și companiile plătesc în continuare taxe de rețea furnizorilor locali, precum și energia în sine.

Veniturile obținute de operator din gestionarea fluxurilor de energie din zone cu prețuri diferite au crescut la 3 miliarde de coroane în iulie și se ridică la 11,5 miliarde de coroane în acest an, comparativ cu 5,3 miliarde de coroane pentru tot anul 2021.

Foto: 123rf.com

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News