Iată că formaţiunea politică, pe care Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial şi rapid pasager pe la Ministerul Muncii, mărturiseşte că o visa stând el pe malul Dunării şi privind cum se duce apa spre Marea cea mare, s-a întrupat ca o fecioară ieşind parcă din valurile fluviului. Mihail Neamţu, om priceput mai curând la teologie decât la politica practică (şi chiar la crimele comunismului, fiind vreun an, la frageda vârstă de 32 de ani, director ştiinţific al institutului de studiere a fenomenului respectiv), a lansat Mişcarea Noua Republică. Încă n-a apucat să o înscrie la Tribunal ca partid, dar mai are timp, dacă vrea să participe la alegeri, adresându-se “cetăţenilor de dreapta, dezamăgiţi de structurile politice actuale din România”. Adică, traducând teza lui Neamţu, nu doar USL, ci şi PNL, UNPR, UDMR şi ceilalţi candidaţi la un loc în Mişcarea Populară iniţiată de Băsescu trebuie aruncaţi la gunoi. Aici, Neamţu şi susţinătorul său Lăzăroiu s-ar putea să-şi fi bătut cuie-n talpă, prezidentul nu prea tolerând să se amestece altcineva în ciorba lui şi monopolizând dreptul de a-şi urechea copiii. E riscantă, pentru el însuşi, şi afirmaţia lui Lăzăroiu: “Totul în jur se prăbuşeşte. Nu vor mai fi mulţi care să aştepte pomeni electorale, mila statului atotputernic”. Aoleu! Cum adică “Totul se prăbuşeşte”? Adică Traian Băsescu şi Boc au înjghebat doar o şandrama, o butaforie, păcălind pe toată lumea?! Şi ce-i cu “pomenile electorale”? Să fie pungile PDL cele aducătoare de voturi? N-am înţeles nici denumirea noii formaţiuni. Ce fel de “Noua Republică” (Respublica) poate fi aceea care susţine că statul trebuie să se debaraseze de grija pentru cetăţenii săi? “Alba” lui Lăzăroiu n-a învăţat încă, nici n-avea când, să vorbească şi să meargă. S-o urmărim.
M-am uitat de curiozitate prin Registrul Partidelor. Sunt menţionate 47 (e drept, câteva au fost radiate sau comasate). Se vor adăuga Mişcarea Populară şi Noua Republică. Oricum, sunt vreo 35 cu pretenţii de a înnebuni lumea, participând la alegeri. Barem la cele locale, dacă nu şi la cele parlamentare. Nimeni nu le verifică dacă mai funcţionează, dacă au numărul obligatoriu de membri. Ar putea să o facă Autoritatea Electorală Permanentă, dar cei de acolo n-au altă treabă decât să vegeteze pe bani grei. Puzderia asta de partiduleţe va avea ca efect diseminarea electoratului. Ceea ce convine de minune strategiei prin care PDL vrea să tragă USL sub 50%+1 voturi, aşa încât, forţând Constituţia, preşedintele să le încredinţeze portocaliilor un nou mandat, chiar dacă ar avea doar 10+12%. Sforării dâmboviţene.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
FANATIK.RO
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Reacţia unei turiste din Anglia venite la munte, în România: "Nu ştii sigur dacă e real sau doar o fotografie"
Observatornews.ro
Reacţia unei turiste din Anglia venite la munte, în România: "Nu ştii sigur dacă e real sau doar o fotografie"
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI