Conferinţa internaţională “Europa după criza datoriilor suverane ale statelor”, care a avut loc la BNR, principalii participanţi fiind vicontele Etienne Davignon, preşedintele misteriosului Grup de la Bilderberg, şi Richard Haas, şeful nu mai puţin enigmaticului Consiliu de Relaţii Externe, s-a încheiat fără ca publicul larg, direct interesat de scenariile puse la cale, să aibă acces la un set lămuritor de informaţii. S-a discutat, potrivit unor surse, despre competiţia dolar-euro- aur (e interesant că printre sponsorii reuniunii s-a aflat Compania Roşia Montană Gold Corporation…), despre procesul de globalizare, despre criza instituţiilor financiare. Nu ar fi lipsit mai vechea preocupare a Grupului de a împărţi deocamdată lumea în trei entităţi – Uniunea Europeană, Uniunea Americană şi Uniunea Pacific-Asia, variantă care e totuşi depăşită de marşul economic al Chinei şi de ambiţiile Rusiei.
Per total, liderii politici şi mai ales marii bancheri ţin să-şi păstreze cu orice preţ dominaţia, inclusiv prin politici de culise sau prin intermediul şi al altor structuri, cum e Comisia Trilaterală (o soră mai mică a Grupului de la Bilderberg, din care fac parte şi Mugur Isărescu, şi Mihai Tănăsescu). Circulă zvonul că nici preşedintele Băsescu nu-i străin de aceste construcţii, străşnicia cu care chiar acum vreo două luni susţinea ideea unor State Unite ale Europei fiind un argument în acest sens.
Volens-nolens însă, Grupul va trebui să-şi modifice atitudinea. Mişcarea de masă “Ocupaţi Wall Street!”, devenită “Mişcarea Indignaţilor”, cuprinde din ce în ce mai multe ţări, ajungând la acte de violenţă şi avertizând politicienii şi bancherii că populaţia lumii, de 7 miliarde de oameni, nu-i alcătuită doar din potentaţi rapace şi nu mai suportă să fie redusă în bună parte la sărăcie şi călcată în picioare. Guvernele, vârfurile sistemului financiar mondial, reunite în structuri supranaţionale, cum s-or numi ele, Trilaterala sau Grupul de la Bilderberg, trebuie să priceapă că vremea popoarelor adormite, a polarizării brutale săraci-bogaţi a societăţilor şi a statelor a trecut şi a venit timpul unei viziuni realiste, lucide şi responsabile în gestionarea şi distribuţia resurselor. Pentru că alternativa ar fi haos şi chiar punerea în primejdie a păcii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
S-a vorbit mult timp despre menajera familiei Prigoană, dar acum Adriana Bahmuțeanu și-a ieșit din fire și a spus tot ce știe: "E un fel de cap al răutăților! A încercat în nenumărate rânduri...". Toți au rămas mască mai ales când au auzit acest amănunt: "Este complice..."-
Viva.ro

Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
De miercuri, 18 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii intră sub protecție îngerească. Nu le mai atinge niciun ghinion până la finalul anului
FANATIK.RO
De miercuri, 18 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii intră sub protecție îngerească. Nu le mai atinge niciun ghinion până la finalul anului
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Unica.ro
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Observatornews.ro
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI