Opinia zilei | Ţara cu un singur geniu

Prin primăvara lui 1989, Antonie Iorgovan m-a rugat să ne întâlnim, nevoind să vorbească la telefon, şi mi-a povestit speriat că, înainte cu o seară, la o petrecere, îi scăpase din gură afirmaţia că ţara o duce rău deoarece are doar doi academicieni, El şi Ea, care cred că ştiu tot şi, oricum, decid tot. Cum printre invitaţi se aflase şi unul cu ochi albaştri, profesorul se temea să nu-l toarne. Nu ştiu de ce, dar mi-am amintit întâmplarea când l-am ascultat luni seara, la TVR, pe preşedintele Traian Băsescu şi când am citit apoi cu atenţie şi transcriptul emisiunii în care acesta a analizat, în stil propriu, superficial şi prea degajat, starea Republicii, a economiei sale.
Un discurs de natură să îngrijoreze, aş spune, să ridice semne de întrebare asupra evoluţiei societăţii româneşti. În care nimic nu merge bine. “Bine” însemnând potrivit exclusiv standardelor prezidenţiale. În Sănătate sunt probleme insurmontabile, arieratele financiare cresc, toată lumea ştie că nenumărate farmacii nu mai eliberează medicamente gratuite şi compensate, dar Băsescu acuză “ticăloşia unor mijloace mass-media” (sic!), care semnalaseră riscurile grav-bolnavilor. În Justiţie, CSM e alcătuit din “birocraţi prăfuiţi”, care “şi-au dat proba incompetenţei”, pentru simplul fapt că vor să supună recomandările CE unor dezbateri în societatea civilă şi în mediul profesional. Cadrele didactice să tacă, sunt “printre cele mai bine plătite din România”. Poliţişti sunt prea mulţi. În economie au fost suspendate decontările la UE, pentru că a fost un control şi “au avut loc discuţii între Guvern şi UE”. În politică, până şi PDL e “o liotă”. Etc. Nimic însă despre propria răspundere în contextul în care e de şapte ani preşedinte, iar de câţiva, nimic nu mişcă în ţară fără voia lui.
Traian Băsescu a atins apogeul cu următoarea afirmaţie: “Sunt trei puteri – executivă, legislativă şi judecătorească. Toate aceste puteri au în vârf pe unul care se numeşte şeful statului”. O afirmaţie profund neconstituţională. România are, potrivit Constituţiei, un preşedinte care o reprezintă, iar nu o conduce. “A fi şef” înseamnă a ordona, a comanda. Înseamnă o ţară supusă autoritarismului unui om. Care a greşit sau chiar a abuzat de prerogative de prea multe ori, fie şi dacă, aşa cum îl numea de curând un cântăreţ de strană, “e un geniu”. Ţara are nevoie de o conducere democratică, profesionistă şi onestă, nu de genii închipuite. Ne-am mai fript cu ele.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro