Libertatea a rugat-o să scrie un articol pentru cititori.

Şi, mai ales, pentru tinerii români care merită să fie inspiraţi de succese precum cel al ei.

Ca jurnalist la New York Times, Ana Fota va fi unul dintre ”contributorii” Libertatea, alături de antropologul Rdu Umbreș și de alți specialiști în domeniile lor, care comentează evenimentele interne și internaționale pentru publicul ziarului. 

Trăiesc într-un oraş competitiv şi singuratic, am crezut tot timpul că dacă muncesc lucrurile se vor termina cu bine. Aceasta este povestea felului în care am reuşit să mă angajez la un mare ziar.

În vara de după anul doi de facultate, lucram pentru un post de radio din New York.

Am vrut să fac un reportaj despre închiderea unui magazin de artă îndrăgit, dar atât proprietarii, cât şi angajatii mi-au refuzat cererile de interviu. După două săptămâni de vizite insistente, m-am dat bătută.

Peste alte câteva săptămâni, redactia New York Times a publicat un articol fix despre asta. Deci şi lor li s-a părut o idee bună!

Vara aia am sperat ca într-o zi să am şi eu legitimaţia lor la gât.

Dar era mai mult un vis. Nici un moment nu m-am aşteptat ca acea zi să vină doi ani mai târziu, la doar câteva luni după absolvire.

Sute de e-mailuri şi foarte puţine răspunsuri

În mai 2018, am terminat facultatea şi am decis să rămân în New York, pentru a-mi găsi de lucru.

Mi-am petrecut vara aplicând la orice post îmi ieşea în cale. Îmi căram laptopul la bibliotecă, în parcuri, în cafenele, oriunde găseam Wi-Fi şi inspiraţie.

Am scris zeci de scrisori de intenţie, am trimis sute de e-mailuri şi am primit foarte puţine răspunsuri.

Când nu trimiteam aplicaţii, mă întâlneam cu oamenii din agenda mea – profesori, profesionişti care au venit să ne vorbească la cursuri, jurnalişti cu care am colaborat de-a lungul timpului şi aşa mai departe. Încercam să transmit vestea în ţară că pot fi angajată.

A venit toamna şi încă nu se întâmplase nimic. Eram aproape de a mă da bătută.

Singură în oraşul singuratic

Oricât de narcisist ai fi, după luni bune de efort fără roade, vei avea dubii.

Totuşi, am fost sfătuită să nu disper. New York-ul este cunoscut ca fiind un oraş dur, competitiv şi singuratic.

Dar tocmai pentru că am studiat în oraşul care-şi spune, cu o declaraţie de ego, „Capitala lumii”, simţeam că am făcut o facultate care-mi oferea o bună bază.

Am lucrat la ziarul şcolii, iar profesorii care ne sfătuiau erau toţi aştri în domeniul lor – TV, digital, ziare, mulţi dintre ei trecuseră prin redacţia The New York Times de-a lungul carierei.

VIRAL PE NET | Scrisoarea care inspiră tânără generația din România. Ana Fota, 23 de ani, povestește cum a ajuns să lucreze pentru The New York Times: „A meritat dorul de casă”

«Singurul interviu la care am fost chemată şi singurul de care am avut nevoie»

Aşa am ajuns eu, o puştoaică din Bucureşti care nu ştie să deriveze, să fiu intervievată pentru un post de asistentă a reporterilor din redacţia celui mai prestigios ziar din lume.

Interviul de la The New York Times a fost primul interviu la care am fost chemată şi s-a dovedit a fi singurul de care am avut nevoie.

S-a întâmplat totul ca într-un basm. Într-o vineri îmi tremurau mâinile în metrou spre sediul lor de 52 de etaje, iar lunea următoare primeam confirmarea unui vis pe care îl menţin activ încă din şcoala generală. În momentul ăla, am simţit că a meritat tot efortul. Tot dorul de casă.

Postul pe care voi lucra este unul introductiv. Ca ajutor de reporter mă voi muta de la o secţie a ziarului la alta, ajutând cu tot ce se poate: monitorizarea ştirilor, transcrierea datelor, până la cercetare şi fact-checking.

Una dintre întrebările din interviu a fost dacă sunt dispusă să lucrez în timpul sărbătorilor şi al nopţilor sau să fiu sunată neaşteptat. Normal că sunt, ba chiar aştept cu entuziasm nopţile nedormite. Şi, înainte de sfârşitul anului, intenţionez să îi conving să mă lase să şi scriu.

«Poveştile lor de succes m-au ajutat»

Sunt la fel de încrezătoare în alegerea mea ca atunci când am hotărât că plec să studiez în străinătate.

Decizia a fost partea uşoară, după care a trebuit să învăţ cum să-mi construiesc aplicaţiile şi cum să le trimit către facultăţi. M-au ajutat sfaturile centrelor de consiliere precum Edmerica şi Fulbright.

Mai mult, prin ei am cunoscut alţi studenţi care au trecut pe acelaşi drum înaintea mea.

Poveştile lor de succes m-au ajutat să sper că şi a mea se va termina cu bine, dacă muncesc. Iată că aşa a fost.

«Îmi împărtăşesc povestea ca să ajut şi eu, la rândul meu»

Vreau să fie clar că se poate. După patru ani, pot spune cu mâna pe inimă că a meritat tot dorul de casă. A meritat tot efortul.

Asta este reţeta magică: o lingură de încredere, una de efort şi una de curaj, amestecate împreună, duc inevitabil la succes.

Citește și: Cât de buni sunt românii când ajung într-un mediu sănătos! La 23 de ani, angajată la The New York Times!

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News