Anul 2022 a fost unul dificil, în special din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina, iar anul viitor se anunță a fi la fel de complicat. Există însă și perspectiva unor evoluții favorabile.
Astfel, există o șansă ca Ucraina să câștige războiul – deși ce anume înseamnă asta rămâne de văzut – așa cum există o șansă ca Vladimir Putin să piardă puterea în Rusia, ceea ce ar oferi posibilitatea unei îmbunătățiri a relațiilor dintre Moscova și Occident.
Toate acestea depind în mare parte de capacitatea Occidentului de a rămâne unit și de a continua sprijinul pentru Kiev.
Experții think-tank-ului american The Atlantic Council au realizat o listă cu oportunitățile care ne așteaptă în 2023, iar Libertatea le-a selectat pe cele mai importante dintre ele.
Ucraina câștigă și devine instituțional o parte a Occidentului – Probabilitate medie
Occidentul trebuie să fie atent la eforturile lui Putin, care folosește livrările de energie pentru a fractura sprijinul aliaților pentru Ucraina.
Dar acest sprijin s-a menținut constant chiar și atunci când temperaturile au început să scadă, iar livrările au încetat în cea mai mare parte.
Este un semn care sugerează că sprijinul va continua toată iarna, ceea ce înseamnă că și ajutorul militar va continua, iar armata ucraineană va putea să lupte.
Dacă Ucraina câștigă războiul în 2023 – un mare „dacă”, dar nu perspectiva de neconceput de acum un an – și se alătură în cele din urmă Uniunii Europene și NATO, potențialul de creștere este enorm. Și nu doar pentru Ucraina, scriu experții Atlantic Council.
Tranziția spre renunțarea la combustibilii fosili atinge un punct de inflexiune – Probabilitate scăzută spre medie
Planeta ar putea ajunge la o neutralitate a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050, dacă comunitatea internațională face ceea ce trebuie.
„Legea privind reducerea inflației”, adoptată în SUA anul acesta, reprezintă deja cea mai mare investiție în climă și energie din istoria Americii.
La aceasta se adaugă Legea bipartizană privind infrastructura, tot din SUA, dar și eforturile tot mai mari ale statelor europene pentru diversificarea resurselor energetice și pentru renunțarea la dependența față de livrările din Rusia și OPEC.
Toate acestea sugerează că 2023 ar putea fi un an de referință pentru tranziția către o energie curată, cred experții Atlantic Council.
Turcia devine un garant al securității în Marea Neagră – Probabilitate medie
NATO își dorea ca regiunea Mării Negre să fie mai stabilă chiar dinainte ca Rusia să invadeze Ucraina, dar în 2023, securizarea regiunii va deveni și mai importantă pentru aliați, spun experții Atlantic Council, care cred că Ankara ar putea juca un rol major în acest sens.
În calitate de a doua putere militară a Alianței și de țară care controlează singura cale de intrare și ieșire din Marea Neagră, Turcia are un rol esențial în asigurarea stabilității și securității regiunii.
În 2022 au existat semne că Ankara este dispusă să folosească această influență, folosindu-și conexiunile cu Ucraina și Rusia pentru a face presiuni în vederea unor discuții de pace directe între cele două părți.
Dronele turcești Bayraktar au avut un rol esențial în apărarea Ucrainei, în timp ce Turcia și-a valorificat, de asemenea, relațiile sale de lungă durată cu Rusia pentru a facilita, alături de ONU, un acord cu Moscova și Kievul care a deblocat exportul de cereale ucrainene și a redus riscul unei crize alimentare globale.
Este probabil ca Turcia să continue să facă presiuni pentru o soluționare a războiului în 2023.
În cazul în care acest scenariu începe să prindă contur, Turcia ar putea deveni un garant al securității și o contrapondere regională față de Rusia.
Vladimir Putin pierde, acasă și pe plan extern – Probabilitate scăzută spre medie
Putin se află într-o situație dificilă, într-un moment în care armata rusă se chinuie în Ucraina.
Dacă comunitatea transatlantică își menține sprijinul pentru Ucraina – și mai ales dacă acest sprijin crește, ceea ce permite Kievului să elibereze cea mai mare parte a țării – plecarea lui Putin de la putere în 2023 nu este exclusă, spun experții Atlantic Council.
Șansele ca acest lucru să se întâmple, de fapt, ar putea fi de până la 25%, spun analiștii.
Un astfel de scenariu ar fi posibil ca urmare a problemelor economice din Rusia, a creșterii numărului de pierderi de vieți în rândul armatei și, implicit, a creșterii tensiunilor civile în țară.
Unii comentatori se tem că orice înlocuitor plauzibil al lui Putin ar putea fi mai rău decât acesta. Dar trecutul este martor că șansele ca înlăturarea lui Putin să producă o deschidere politică și diplomatică sunt semnificativ mai mari, cred experții Atlantic Council.
Uniunea Europeană începe să se comporte ca o mare putere – Probabilitate medie
Trei factori ar putea împinge Europa să treacă de la dezbateri la acțiune. Primul este agresiunea lui Putin în Ucraina. Al doilea este asertivitatea globală a Chinei. Al treilea este potențiala revenire a lui Donald Trump la președinția SUA în 2024, spun experții Atlantic Council.
Pentru mulți lideri europeni, evoluțiile dramatice din ultimul an au oferit unele răspunsuri la întrebările privind autonomia strategică europeană.
Invazia Rusiei din Ucraina a subliniat fără echivoc rolul indispensabil al Statelor Unite în securitatea europeană, spun analiștii Atlantic Council. De asemenea, a ucis orice iluzie rămasă cu privire la o relație specială europeană cu Rusia și i-a convertit chiar și pe cei mai moderați susținători ai acestei poziții de la Berlin.
În același timp, în regiune au început să prindă contur și viziunile mai dure cu privire la China.
În 2023 va deveni mai clar cum anume vor fi puse în practică aceste idei din punct de vedere geopolitic, diplomatic și, mai ales, militar, spun analiștii think-tank-ului american.
Dacă ajutorul militar al UE pentru Kiev va continua, acest lucru ar fi un indiciu că Europa a adoptat un rol mai asertiv pe plan geopolitic.
Un impuls pentru extinderea UE stimulează lumea democratică – Probabilitate medie
Războiul Rusiei din Ucraina a avut un efect de bumerang asupra Kremlinului, determinând extinderea NATO spre nord pentru a include Finlanda și Suedia.
Acum ar putea avea un efect similar prin impulsionarea extinderii Uniunii Europene spre sud.
Multe foste țări comuniste văd aderarea la UE ca pe un mijloc de a scăpa de trecutul lor sovietic opresiv și de sfera de influență rusă cu toate patologiile sale, inclusiv corupția și autoritarismul – cu alte cuvinte, ca pe o modalitate de a trece la o lume occidentală a democrației, a piețelor libere și a statului de drept.
Guvernul ucrainean a depus cererea de aderare la UE la puțin timp după debutul invaziei, ceea ce a determinat UE să o accepte rapid (așa cum a făcut și cu cererea Republicii Moldova).
Este foarte posibil, spun analiștii Atlantic Council, ca acest conflict să accelereze candidaturile de aderare la UE ale țărilor din Balcanii de Vest în anul următor.
Albania, Bosnia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia vor simți probabil o nevoie sporită de a obține prosperitatea și securitatea pe care cred că UE ar putea să le-o ofere, iar liderii UE ar putea fi mai înclinați să accepte asta – așa cum a semnalat recent cancelarul Germaniei, de exemplu.
Petrolul venezuelean reduce presiunea asupra piețelor energetice globale – Probabilitate ridicată
Pe 26 noiembrie, SUA au extins o licenţă pentru Chevron, care îi permite companiei să reia producţia de petrol în Venezuela şi să importe ţiţei – un semn că Washington este tot mai aproape de a ridica sancțiunile pe care le-a impus în 2019 în semn de răspuns la autoritarismul liderului Venezuelei, Nicolás Maduro.
Normalizarea lui Maduro în calitate de președinte al Venezuelei este deja vizibilă în întreaga Americă Latină. Chiar și Columbia, care odinioară se opunea ferm lui Maduro, a restabilit relațiile diplomatice cu guvernul său în 2022.
Există și alte semne care indică un dezgheț, inclusiv participarea lui Maduro la conferința COP27 privind schimbările climatice și un schimb de prizonieri între Venezuela și Statele Unite, care a avut loc în toamnă.
Discuțiile dintre guvernul Maduro și opoziția sa politică din Ciudad de Mexico ar putea favoriza un acord prin care președintele să facă unele concesii, în schimbul eliminării de către Statele Unite a sancțiunilor suplimentare.
Acest pact ar putea include acorduri de împărțire a producției de petrol între companiile americane și compania petrolieră de stat venezueleană PDVSA, precum și crearea unui fond pentru veniturile obținute din vânzările de petrol venezuelean, care să împiedice ca veniturile să ajungă chiar la guvernul Maduro.
Piețele energetice globale vor saluta această veste – în special în Europa, pe fondul crizei de energie – deoarece Venezuela are cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume.