Heidi, femela de opusum de la grădina zoologică din Leipzig, Germania, care suferă de strabism, ar putea deveni la fel de celebră ca Paul, caracatiţa denumită „oracolul” Cupei mondiale la fotbal din 2010, încercând să prezică cine va câştiga premiile Oscar, care se vor decerna duminică seară la Los Angeles.

Se pare că Heidi a atins statueta reprezentând-o pe actriţa Natalie Portman, considerată favorită în cursa pentru Oscar, cu rolul din filmul „Lebăda neagră/ Black Swan” .

Micuţul marsupial nu a fost nevoit să călătorească până la Hollywood, unde premiile Oscar vor fi decernate, deoarece filmările au avut loc la grădina zoologică din Leipzig.

Veniturile obţinute din această operaţiune vor finanţa proiectele viitoare de dezvoltare ale Grădinii zoologice din Leipzig, care va primi în plus o donaţie din partea postului ABC.

 
 

Urmărește-ne pe Google News