Revolta începută de şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a „arătat numeroase probleme grave ale autorităţilor ruse”, a apreciat Iaşin, într-un interviu acordat în scris cotidianului francez Le Figaro.
Sistemul rus „se bazează doar pe loialitatea personală” a responsabililor din armată şi din servicii faţă de preşedintele Vladimir Putin şi, „de când această loialitate a slăbit”, sistemul a început să se destrame la cusături”, a mai afirmat opozantul, condamnat în luna în aprilie la opt ani şi jumătate de închisoare pentru criticile sale împotriva invaziei ruse din Ucraina.
Pe 24 iunie, mercenarii Wagner au zdruncinat puterea, mărşăluind spre Moscova, înainte de a face cale întoarsă în urma unui acord negociat, in extremis, de liderul belarus Aleksandr Lukaşenko.
„Putin şi-a arătat public slăbiciunea făcând declaraţii dure faţă de Prigojin, care nu au fost urmate de acţiuni la fel de ferme. Combatanţii de la Wagner au mărşăluit spre Moscova. Dar, în cele din urmă, Prigojin nu a fost tras la răspundere. El este în viaţă şi, aparent, sănătos. Ancheta penală care îl viza este închisă. Rebelii au văzut că, într-o situaţie critică, Putin a fost ezitant şi că în faţa unei forţe reale lui i-a fost teamă să ia măsuri energice”, a mai afirmat Iașin.
Armata rusă „a cedat în faţa unei bande de mercenari conduse de un bandit”, a adăugat el.
„Dacă Putin nu este oprit în Ucraina, el va merge până în ţările baltice şi la Varşovia”
„Puterea a creat o gravă criză a statului, care riscă să deschidă o epocă de tulburări. Putin este literalmente pe cale să creeze cu propriile sale mâini o ameninţare existenţială pentru ţara noastră”, potrivit lui Iaşin, care spune că „rolul opoziţiei democratice este de a salva Rusia, de a o elibera şi de a o readuce în societatea civilizată”.
Deţinut în închisoarea moscovită Medved, Ilia Iaşin spune că „rezistă”.
„Este important pentru mine să rămân o voce publică rusă împotriva războiului şi tiraniei”, spune el, cerând Occidentului să-i reziste lui Putin. „Dacă nu este oprit în Ucraina, el va merge până în ţările baltice şi la Varşovia”, mai afirmă opozantul.
Importanța strategică a coridorului Suwalki
De altfel, Andrei Kartapolov, preşedintele Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică la televiziunea de stat rusă că mercenarii Wagner au fost trimişi în Belarus „nu numai şi nu atât de mult” pentru a pregăti forţele armate din Belarus, după cum s-a raportat anterior, potrivit Krîm.Realii, un proiect al Radio Svoboda, antena rusă a RFE/RL (Radio Europa Liberă).
„Există un aşa-numit coridor Suwalki. Iar de acest coridor Suwalki, în caz de ceva, avem mare nevoie de el”, a spus Kartapolov.
„Este vorba de pregătirea unei forţe de şoc, care să cucerească acest coridor nenorocit în câteva ore”, a mai declarat deputatul rus, citat de publicaţia germană Bild.
Pentru apărarea eficientă a coridorului Suwalki este necesară desfăşurarea unor brigăzi aliate NATO în Lituania, afirmase preşedintele lituanian Gitanas Nauseda în iunie, la o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Coridorul Suwalki este o fâşie de uscat între Belarus şi regiunea Kaliningrad din Federaţia Rusă, numit după oraşul polonez Suwalki, situat în zonă.
Propagandiştii ruşi îl evocă frecvent în legătură cu faptul că dacă ar fi ipotetic cucerit, el ar face legătura între regiunea Kaliningrad şi Belarus, „tăind” Lituania, Letonia şi Estonia de alte ţări NATO.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Frumosul1 • 19.07.2023, 09:20
Este o mare posibilitate sa ne viziteze armata Rusiei și pe noi și pe polonezi dacă au pornit pe drumul ăsta drumul pierzaniei nu mai dau înapoi numai războaie au in cap următorii ani