UPDATE 20.00. Conform Bild, Alexei Navalnîi ar putea fi transferat într-un spital din Germania. Liderul opoziției ruse e internat acum internat la un spital din Omsk, 2.200 kilometri de Moscova, în stare gravă. Transferul ar urma să fie operat de o organizație umanitară.
UPDATE 19.00. Soția lui Navalnîi si medicul liderului Opozitiei din Rusia nu au fost lăsați să intre în salonul din secția terapie intensivă a Spitalului de Urgență din Omsk unde este internat politicianul. Consoarta lui Navalnîi venise de la Moscova, însă medicii i-au cerut certificatul de căsătorie pentru a fi siguri ca ea este soția politicianului. Abia atunci femeia a fost lăsată să își vadă soțul.
https://twitter.com/maxseddon/status/1296413360196653056?ref_src=twsrc%5Etfw
Ultima fotografie cu liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi, când ar fi fost deja otrăvit
UPDATE 14.30: Momentul în care opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost coborât din avion, pe targă, a fost filmat de un pasager aflat în avion.
Atenție, urmează imagini care pot avea un puternic impact emoțional:
Aleksei Navalnîi a început să se simtă rău în timpul unui zbor, avionul în care se afla fiind nevoit să aterizeze de urgență în orașul rus Tomsk.
Purtătoarea lui de cuvânt a scris pe Twitter că există suspiciunea că Navalnîi a fost otrăvit cu ceva care i-ar fi fost pus în ceai.
Navalnîi se întorcea la Moscova de la Tomsk, iar ceaiul a fost singurul aliment pe care l-a ingerat. Doctorii spun că agentul toxic s-a absorbit mai repede în băutura caldă. În prezent, Navalnîi este la terapie intensivă, inconștient.
Cine este Aleksei Navalnîi
Un critic constant al președintelui rus Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi este una dintre cele mai importante figuri ale opoziției ruse.
El a devenit cunoscut prin intermediul blogului său, unde a denunțat mai multe acte de corupție ale regimului de la Moscova. În ultimii ani, acesta a ajuns în repetate rânduri în spatele gratiilor, fiind plasat și în arest la domiciliu.
În 2011, el a fost arestat pentru 15 zile, în urma unor proteste izbucnite după alegerile parlamentare câștigate de partidul lui Putin, sub acuzații că scrutinul nu a fost unul liber.
A mai fost arestat și în iulie 2013, când a fost acuzat de deturnare de fonduri, acuzație pe care a negat-o vehement.
În 2018, el a încercat să candideze la alegerile prezidențiale din Rusia, însă acest lucru nu i-a fost permis. Autoritățile electorale nu au dat undă verde candidaturii deoarece acesta a fost o condamnare într-un alt dosar de faudă, din nou condamnare despre care a spus că este motivată politic.
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că pedepsele cu detenţia aplicate împotriva lui au fost motivate politic şi au încălcat drepturile sale, lucru pe care Moscova îl contestă.
Suspiciuni de otrăvire și în urmă cu un an
Anul trecut, în luna iulie, acesta a ajuns din nou în spatele gratiilor pentru 30 de zile, după ce a îndemnat oamenii să protesteze față de regim.
În timp ce se afla în spatele gratiilor, el a ajuns la spital, după ce a început brusc să se simtă rău. Navalnîi a spus că s-a încercat otrăvirea lui, însă oficial a fost tratat pentru simptome de alergie acută.
El a povestit pe blogul său că nu a mai avut nicio alergie până atunci, iar în închisoare a urmat aceeași rutină ca și în celelalte dăți. Cu toate acestea, fața a început să i se umfle și abia mai putea să respire.