Consilierul municipal din Moscova, în vârstă de 39 de ani, a fost găsit vinovat pentru că a afirmat că forțele ruse de ocupație din Ucraina sunt responsabile pentru masacrarea civililor din suburbia Kievului, Bucha, din această primăvară.

Judecătoarea Oksana Goryunova de la tribunalul districtual Meshchansky a declarat că Iașin a comis o infracțiune prin difuzarea de „informații false cu bună știință despre forțele armate ale Rusiei”.

Unul dintre puținii critici vocali ai Kremlinului care au ales să rămână în Rusia după izbucnirea războiului, Iașin a făcut aceste comentarii critice la adresa armatei ruse în timpul unui stream pe YouTube în aprilie, deși până în luna iulie nu a fost arestat.

Aliat al liderului încarcerat al opoziției ruse, Alexei Navalnîi, Iașin este unul dintre sutele de ruși urmăriți penal în temeiul noilor legi care incriminează răspândirea de informații care contrazic linia Kremlinului cu privire la război, deși aceasta este cea mai aspră pedeapsă care a fost aplicată până acum pentru un astfel de caz.

În pledoaria sa de încheiere adresată instanței la începutul acestei săptămâni, Iașin a catalogat legea și încarcerarea sa drept „voința lui Vladimir Putin”, adăugând că președintele rus poartă, de asemenea, responsabilitatea personală pentru „baia de sânge” din Ucraina. Procurorii ruși au cerut, la finalul procesului, o pedeapsă de 9 ani de închisoare pentru criticul Kremlinului.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Susținătorii lui Iașin, inclusiv politicieni proeminenți din opoziție, s-au adunat în fața tribunalului din Moscova înainte de verdictul și de pronunțarea sentinței de vineri.

„Acest proces este nedrept, încalcă drepturile constituționale la libertatea de exprimare – nu doar drepturile lui Ilia, ci și drepturile tuturor cetățenilor ruși”, a declarat fosta deputată municipal din Moscova Iulia Galyamina, în fața tribunalului.

„Este clar că pedeapsa cu închisoarea va fi lungă, dar sunt sigură că nu o va ispăși în întregime”, a adăugat Galyamina.

Mihail Lobanov, un alt politician rus care se afla în afara tribunalului așteptând sentința, a declarat că aceasta este „încă o condamnare la închisoare pentru nimic”.

Din colonia penală în care este încarcerat, Alexei Navalnîi a numit cazul „un alt verdict nerușinat și lipsit de legalitate al instanței lui Putin” și a adăugat că acesta „nu-l va reduce la tăcere pe Ilia și nu ar trebui să intimideze oamenii cinstiți din Rusia”.

„Acesta este încă un motiv pentru care trebuie să continuăm să luptăm și nu am nicio îndoială că vom câștiga în cele din urmă”, a afirmat Navalnîi, prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Foto: Profimedia Images

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI