Liderii USR au criticat tentativele PSD de a modifica sistemul de pensii. Preşedintele formaţiunii susţine că USR va folosi toate căile pentru a bloca o eventuală naţionalizare sau desfiinţare a Pilonul II de pensii.

„Este un atac asupra pilonului de pensii. Facem un apel ferm către cetăţeni şi către mediul privat să ia atitudine şi să se opună prin toate mijloacele. Ideea că aceşti bani pot fi confiscaţi de la cetăţeni nu trebuie să rămână nesancţionată. Vom folosi orice instrument legal să oprim acest lucru”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna, la Parlament.

Totodată, el a vorbit şi despre sesizări la Curtea Constituţională, opoziţie parlamentară, dar şi depunereas unei moţiuni de cenzură.

„Este foarte probabil că se va întâmpla în această legislatură. Am discutat deja cu cei de la PNL şi n-am nicio îndoială că va exista o mobilizare a opoziţiei pentru că vorbim de un mecanism de confiscare a resurselor cetăţenilor”, a adăugat Barna.

De altfel, liderul deputaţilor USR, Claudiu Năsui, a explicat că, în acest moment, pilonul II de pensii este foarte rentabil, potrivit analizelor făcute de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
„Pilonul 2 este sub asalt legislativ. Potrivit ASF, rentabilitatea pe ultimii doi ani este foarte bună. Şi există riscuri majore pentru România. Pe termen mediu, pierdem singura şansă să avem un buget de pensii sustenabil, pierdem şi independenţa de factorul politic. Apoi, avem o problemă demografică şi asta va afecta disproporţional populaţia activă. Soluţia ar fi să tăiem de la pensiile speciale”, a declarat Claudiu Năsui.
Deputatul USR Cristian Seidler a adăugat că „Liviu Dragnea urmăreşte modelul lui Viktor Orban”.

Informaţia privind suspendarea pilonului II de pensii începând cu 1 iulie 2018 a apărut într-un document publicat de Guvern, în care suspendarea pilonului II de pensii este prevăzută ca prioritate legislativă, începând cu 1 iulie. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, susţine că a fost “o sugestie a Comisiei de prognoză”, în timp ce preşedintele Comisiei de prognoză susţine că a fost “o eroare materială”. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a negat acest lucru, spunând doar că Guvernul analizează variante de modificare a sistemului de pensii.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD câștigă, șapte partide în viitorul Parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD câștigă, șapte partide în viitorul Parlament


Citeşte şi:”Gata cu blaturile cu PSD”. Îndemnul lui Orban, tradus în Parlament prin vot PNL-PSD: ”Și mâine aș vota din nou. Legea de acum e idioată”


Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cifre oficiale renumărare alegeri prezidențiale 2024 – Cine intră, de fapt, în turul 2: Marcel Ciolacu sau Elena Lasconi! Când se ia decizia finală
FANATIK.RO
Cifre oficiale renumărare alegeri prezidențiale 2024 – Cine intră, de fapt, în turul 2: Marcel Ciolacu sau Elena Lasconi! Când se ia decizia finală
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI