PNL şi USR au anunţat depunerea unei moţiuni simple pe Justiţie, iniţiată de formaţiunea sa şi de liberali, intitulată „Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4”.
„După cum ştiţi, pentru fiecare dintre noi vine o vreme a evaluărilor. A venit astăzi vremea evaluării domnului ministru Tudorel Toader. După Ordonanţa odioasă 92/2018, care a bulversat, pur şi simplu, parchetele, după toate nenorocirile pe care le-a făcut pe acest domeniu al Justiţiei, a venit momentul bilanţului şi depunem astăzi această moţiune simplă împotriva politicii sistematice de distrugerea Justiţiei dusă de acest ministru”, a spus Stelian Ion, deputat USR.

De altfel, USR a solicitat ca ordonanţa de urgenţă pe legile Justiţiei să fie discutată de urgenţă, însă Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a amânat o decizie până când nu va veni punctul de vedere al CSM pe această temă, a declarat preşedintele partidului, Dan Barna.

„USR a solicitat în Biroul permanent ca ordonanţa să intre de urgenţă în dezbatere, dar domnul Iordache, după cum îl ştim un foarte bun profesionist, ne-a spus că încă nu au avizul de la CSM şi, prin urmare, mai aşteptăm, pentru că acest aviz este obligatoriu să fie primit. În mod surprinzător, acum câteva zile când a fost dată ordonanţa se pare că nu era obligatoriu, dar de data asta pare să fie. Din nou PSD aplică legea când şi dacă doreşte şi are nevoie, prin urmare a rămas pe ordinea de zi, va urma o procedură de urgenţă, dar după ce va veni acest raport de la CSM”, a precizat Barna, la Parlament.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

Comisia de la Veneția trage un semnal de alarmă autorităților din România, privind modificările aduse legilor justiției. În primul rând, numirea și revocarea procurorilor-șefi ar trebui făcute și cu punctul de vedere al președintelui țării, tocmai pentru a „echilibra influența minsitrului Justiției”.

Un apel ferm transmis de specialiști este referitor la secția care ar urma să ancheteze faptele de corupție comise de magistrați. După ce coaliția PSD-ALDE a decis înființarea unei astfel de structuri, Comisia de la Veneția recomandă aleșilor români să renunțe la acest lucru.

Citeste întreaga stire: https://www.libertatea.ro/stiri/justitie/comisia-de-la-venetia-publicat-opinia-care-critica-modificarile-aduse-legilor-justitiei-2431366

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI