PNL va demara strângerea de semnături la nivelul Camerei Deputaţilor pentru demiterea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al acestui for, a anunţat luni liderul liberal Ludovic Orban.

„Am hotărât să demarăm strângerea de semnături, pentru moment în Camera Deputaţilor, pentru demiterea lui Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. De asemenea, am luat decizia ca deputaţii PNL să susţină moţiunea iniţiată de colegii noştri din opoziţie, împotriva ministrului Transporturilor, care se va dezbate azi”, a precizat el, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Orban a motivat acest demers prin faptul că menţinerea lui Dragnea în funcţie distruge imaginea Camerei Deputaţilor şi „anulează aproape orice posibilitate de a folosi diplomaţia parlamentară” în interesul României.

Și deputatul Victor Ponta a declarat că parlamentarii Pro România susţin ideea că PSD trebuie să numească un nou preşedinte la Camera Deputaţilor în locul lui Liviu Dragnea.

„Camera Deputaţilor trebuie neapărat, de azi (luni – n.r.), să aibă o altă conducere, tot de la PSD. PSD este grupul cel mai mare, unul din vicepreşedinţi, unul din deputaţi, e problema lor, dar trebuie să îşi numească un alt preşedinte al Camerei Deputaţilor. Aici nu mai vorbim de acuzaţii, procurorii pot să facă acuzaţii, aici vorbim de decizii ale judecătorilor care au consemnat, chiar de două ori, condamnarea celui care este preşedintele Camerei Deputaţilor şi vreau să vă rog să vă imaginaţi două lucruri, amândouă posibile. Dacă nu se modifică prin ordonanţă codul, se judecă în recurs procesul domnului Dragnea, ce facem? Aşteptăm să vină mascaţii să îl ia pe preşedintele Camerei din birou? Eu cred că aceasta e o pată nu pe obrazul domnului Dragnea, ci a Camerei Deputaţilor, Parlamentului. Nu ne va şterge nimeni această pată. Să vină executorul de la Înalta Curte să îl ducă pe domnul Dragnea să execute pedeapsa”, a spus Ponta, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că o discuţie serioasă, nepolitizată, tehnică, despre schimbarea Codului penal şi a Codului de procedură penală nu poate avea loc în Camera Deputaţilor în condiţiile în care preşedintele forului parlamentar este direct vizat de aceste schimbări.

USR, în schimb, a decis să împartă pe holul Parlamentului scrisori în care cere parlamentarilor PSD să își retragă susținerea pentru Liviu Dragnea. Reacțiile celor de la PSD au fost dure. Unii deputați au ignorat gestul colegilor din Opoziție, iar alții au apelat chiar și la injurii.

Citește și: PODCAST/ Mihai Șora și Oana Pelea, în mijlocul protestatarilor din Piața Victoriei. Ascultă mesajele lor

 
 

Urmărește-ne pe Google News