Jocurile politice pentru alegerile de anul viitor se fac de pe acum. Partidele mici vor să fie sigure că mai pot prinde trenul spre primării, consilii judeţene şi Parlament, iar cele mari vor să aibă cât mai mulţi aliaţi în bătălia electorală, pentru a putea forma noul Guvern. O astfel de întâlnire va avea loc astăzi, când Gabriel Oprea, liderul UNPR, partid care nu a câştigat singur nici o luptă electorală, ci doar în alianţă cu un partid mai mare, va avea o discuţie cu PSD. Conform unor surse din rândul oamenilor conduşi de Gabriel Oprea, uneperiştii îi vor propune şefului PSD ca la anul cele două formaţiuni să meargă pe aceleaşi liste la alegerile parlamentare, iar la locale, separat.
Fac troc cu senatori
În schimbul sprijinului parlamentar pentru PSD, uneperiştii vor cere ca pe listele de senatori şi deputaţi să fie cel puţin 25 de oameni din partidul lui Oprea. Se pare că socoteala generalului nu prea este pe placul lui Dragnea, care nu se vede dispus să cedeze un număr atât de mare de locuri în Parlament şi îi va oferi doar 15 locuri de senatori şi deputaţi. “Noi îi vom cere să avem 20-25 de parlamentari, în aşa fel încât să ne putem face grupuri în ambele Camere. La locale, şeful Oprea zice că ar fi ok să mergem separat, să ne testăm şi noi forţa, dar la cele generale, cu PSD. Nu am idee ce vom face dacă Dragnea nu acceptă cererea noastră. Poate ne lipim de alţii”, a declarat pentru Libertatea un senator UNPR.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro