Pe cale de consecință, inculpatul Oprea Gabriel a pus polițiștii rutieri care au executat această activitate de însoțire într-o situație permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate cu un potențial ridicat de producere de evenimente rutiere”, spun procurorii DNA în rechizitoriul transmis instanței de judecată.

Aceștia arată că „la momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuința sa”.

„Accidentul rutier care a determinat decesul polițistului rutier Gigină Bogdan-Cosmin s-a produs ca urmare a nerespectării, de către inculpații Oprea Gabriel (la acea dată ministru al afacerilor interne), Mazilu Petre (administrator și unic asociat al General MPM Impex SRL) și General MPM Impex SRL, a dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activități (activitatea de însoțire a ministrului de către polițiști rutieri în cazul celui dintâi, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul celor din urmă)”, se arată în documentul transmis judecătorilor ICCJ.

Concret, notează procurorii, „începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcției de ministru al afacerilor interne, inculpatul Gabriel Oprea a dispus – cu încălcarea dispozițiilor legale privind însoțirea demnitarilor de către poliția rutieră – însoțirea sa permanentă de către un dispozitiv de poliție rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte și un polițist rutier motociclist”.

O firmă „criminală”

„Referitor la inculpații Mazilu Petre și General MPM Impex SRL, a rezultat că aceștia, cu încălcarea dispozițiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaților cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate partea carosabilă și au pus la dispoziția angajaților semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranță, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoarea a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Știrbei Vodă din București, în zona în care s-a produs accidentul”, se mai arată în dosar.

Procurorii spun că probele colectate ar dovedi că „inculpații Gabriel Oprea, Petre Mazilu și General MPM Impex SRL au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal, însă au socotit fără temei că un astfel de rezultat nu se va produce”.

Procurorii explică detaliat aspectele pe care s-a concentrat ancheta, respectiv dacă la momentul producerii accidentului victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a ministrului de interne Oprea Gabriel, dacă în momentul imediat anterior producerii accidentului victima circula cu o viteză de 84 km/h, în condiții de vizibilitate redusă determinate de întuneric și ploaie, dacă dinamica producerii accidentului și lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că victima nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.

„Față de aceste elemente de fapt, s-a verificat caracterul ilicit și culpabil al următoarelor acțiuni care au dus la decesul victimei: 1. prezența victimei ca motociclist într-o coloană oficială; 2.viteza de deplasare și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice; 3.modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil”, iar referitor la primele două cauze, arată procurorii DNA „a rezultat că aceste activități au fost determinate și că îi sunt imputabile inculpatului Gabriel Oprea”.


Citește și EXCLUSIV: Sebastian Vlădescu, cauțiune de un milion de euro, la DNA; Acesta nu ar avea banii – surse


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News