Doctorul-primar a fost repartizat într-o celulă cu patru paturi, văruită proaspăt, e adevărat, dar cu WC turcesc, deoarece vasele din inox mult aşteptate de toată suflarea arestaţilor nu au fost încă montate.
Diferenţa dintre “stelele” de confort din libertate şi cele din oferta arestului l-au transformat pe Oprescu într-un personaj total nemulţumit, chiar excesiv de nervos. Supărat, probabil, pe procurorii anticorupţie de la DNA care l-au băgat la zdup pentru o mită de 25.000 de euro pe care nu o recunoaşte, edilul suspendat s-a “aricit” complet şi e mai mereu pus pe harţă.
“Vorbeşte de sus cu toată lumea, îi repede pe toţi cu aroganţă, indiferent dacă e vorba de poliţişti sau de alţi arestaţi. Mereu se plânge de condiţiile grele din celulă”, ne-au dezvăuit surse judiciare.
I-au controlat computerul
Ieri, Sorin Oprescu a avut privilegiul să uite puţin de condiţiile de beci, deoarece a fost dus la DNA pentru audieri, dar şi pentru a participa la percheziţia informatică a computerului său.
Achetatorii anticorupţie vorbesc de un grup bine organizat format în ultimii doi ani în Primăria Capitalei, din care ar face parte şi Oprescu, care “taxa” fiecare contract primit de la stat cu şpăgi consistente.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro