Primarul Bucureştiului a avut recent întrevederi atât cu omologul său danez, Frank Jensen, cât şi cu Preşedintele Consiliului Regional Copenhaga, Vibeke Storm Rasmussen. Oprescu a insistat asupra sprijinului pe care Copenhaga îl poate acorda Bucureştiului în consultanţa şi construirea unor incineratoare de deşeuri.
„Avem nevoie de experienţa oraşului Copenhaga şi mai ales în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, mai exact planificarea traficului. Este cunoscut că în Danemarca există o tradiţie veche în ceea ce priveşte mersul pe bicicletă, însă Copenhaga a transformat această variantă de transport într-un element esenţial al planificării urbane. De aceea, consider ca sunteţi cei mai în măsură să acordaţi Bucureştiului expertiza de care are nevoie în această direcţie. Nu în ultimul rând dorim să cooperăm cu Copenhaga în cadrul organizaţiei C40-Green Growth Network, creştere verde care presupune investiţii în tehnologii şi infrastructura eficiente din punctul de vedere al resurselor şi eficace din punctul de vedere al protecţiei mediului”, a mai declarat Oprescu (foto).
Primarul capitalei Danemarcei, Frank Jensen, şi-a exprimat disponibilitatea unei cooperări apropiate între cele două municipalităţi: „Experţii şi specialiştii bucureşteni sunt bineveniţi la Copenhaga, unde pot obţine expertiza necesară pentru dezvoltarea de proiecte importante pentru oraş”, a afirmat Jensen.
 
 

Urmărește-ne pe Google News