Mişcarea Sannyas i-a îmbogăţit pe Osho şi pe acoliţii lui

Osho, un autointitulat guru, fondatorul mişcării Sannyas (Căutătorii adevărului – n.r.), care a plecat cu coada-ntre picioare (sau, mai bine zis, a fugit) din India, după ce a ieşit la iveală că singurul scop al propovăduirii învăţăturilor sale era… propria îmbogăţire, rămâne, la 25 de ani de la moarte, una dintre cele mai prolifice maşini de făcut bani.
Scriitorul Christopher Hitchens, care s-a alăturat ashramului său pentru a se documenta, a dezvăluit în cartea “Dumnezeu nu este mare, cum otrăveşte religia totul” cum îşi subjuga acesta adepţii: “Era un bărbat cu nişte ochi mari şi expresivi, avea un zâmbet fermecător şi un simţ al umorului înnăscut, într-o oarecare măsură poate chiar vulgar. Vocea sa stridentă, de obicei redată prin intermediul unui microfon cu volumul redus (…), avea ceva aproape hipnotic. Asta a ajutat într-o oarecare măsură în a îndulci platitudinile în egală măsură ale discursului său”.
Osho s-a născut Chandra Mohan Jain şi şi-a testat puterea de convingere întâi în ţara natală, India, unde a activat sub numele Bhagwan Sri Rajneesh (Bhagwan = Dumnezeu sau dumnezeiesc, iar Sri înseamnă sfânt). La ashramul său din Pune, frecventat de mulţi occidentali (ba chiar şi de un membru al familiei regale britanice), îşi îndemna discipolii să renunţe la toate bunurile materiale – aşa, el şi-a umplut conturile cu bani şi garajul cu maşini scumpe.
La sfârşitul anilor 1970, când a fost demascat, a plecat în SUA (varianta oficială pe care o veţi găsi pe internet este că a plecat din cauza presiunilor guvernului indian), şi-a stabilit cartierul general în Oregon şi… s-a “reîncarnat” sub numele pe care-l proslăvesc azi amatorii de filosofie de duzină.
Comunitatea înfiinţată de el acolo s-a dizolvat în 1985, după ce autorităţile au descoperit că membrii sectei erau autorii mai multor acte reprobabile, printre care un atac bioterorist – răspândiseră intenţionat salmonella în localurile din oraşul The Dalles, îmbolnăvind 751 de persoane.
Osho a fost arestat şi deportat. A cerut azil în 21 de ţări, dar toate l-au refuzat, aşa că s-a întors în Pune, India, unde a murit în 1990. Osho se pretindea priceput la orice, de la sex (nu degeaba i se mai spunea şi “sex guru”!) şi dragoste la curaj, emoţii, creativitate, libertate, meditaţie şi chiar moarte.
Toate mostrele sale de “înţelepciune” s-au conturat în câteva zeci (!!!) de cărţi, care se vând azi ca pâinea caldă, asigurându-le urmaşilor lui un trai în lux…

Mormonii, trecut poligam şi o «biblie» scrisă cu «pietre magice»

Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a fost înfiinţată de Joseph Smith, care, la 26 de ani, a avut o ciocnire cu legea şi a recunoscut la un tribunal din New York că înşela oamenii organizând expediţii în căutare de aur şi că pretindea că are puteri “necromantice”.
Americanii au uitat însă repede de apucăturile lui dubioase şi de condamnarea pentru înşelăciune şi s-au înghesuit să i se alăture, după ce a declarat că a descoperit “Cartea Mormonilor”.
Smith a pretins că i s-a arătat un înger pe nume Moroni, care i-a dezvăluit existenţa unei cărţi “gravate pe plăci de aur” ce explica originile evangheliilor… Pe lângă asta, i-ar fi furnizat şi două pietre magice (!!!) care să-l ajute la traducerea scrierilor de pe plăcile de aur. Smith n-a arătat nimănui aceste plăci, pretinzând că vederea lor aduce moartea oricui în afară de el. Cum era semianalfabet, a trebuit să angajeze un scrib care să scrie ce-i dicta el ca traducere a scrierilor “sfinte”.
Şi dicta ascuns după o pătură -, chipurile, cu plăcile de aur şi cu pietrele magice în braţe… De unde s-a inspirat? Christopher Hitchens spune că 25.000 de cuvinte din “Cartea Mormonilor” sunt “împrumutate” din Vechiul Testament. Iniţial, mormonii erau poligami, dar, oficial, această practică a fost abolită în 1890.
Mai există însă 40.000 de fundamentalişti care nu au renunţat la ea. Azi, cultul mormonilor e a patra religie din SUA, în lume există peste 14 milioane de adepţi, iar averea bisericii înfiinţate pe înşelătorie de Smith se ridică la câteva zeci de miliarde de dolari.

Kabbalah pe stil modern, pentru fraierii cu bani

Kabbalah este o carte mistică despre Dumnezeu şi Univers, pe care rabinii o consideră atât de complicată, încât pot fi iniţiaţi în tainele ei doar bărbaţii de peste 40 de ani care şi-au petrecut toată viaţa studiind iudaismul. Rabinul american Philip Berg a declarat însă că acesta este un fals cult elitist şi că, de fapt, filosofia kabalistică poate fi înţeleasă de oricine.
În 1971, soţii Berg au deschis primul centru Kabbalah, la care au primit inclusiv femei şi non-evrei. Cultul a luat avânt rapid, a devenit “la modă”, iar din 2000 încoace a încartiruit celebrităţi pe bandă rulantă.
În ultimii ani, Madonna, Demi Moore, Ashton Kutcher, Britney Spears sau Paris Hilton s-au afişat purtând brăţările roşii ale sectei. Azi, cultul fondat de Berg (care între timp a murit, în septembrie 2013) e, la propriu, un imperiu cu peste 40 de sucursale în lume şi un profit de milioane.
În afară de brăţări din aţă roşie la suprapreţ, fondatorii şi acoliţii lor vând şi “apă Kabbalah”, care, pretind ei, ţine departe energiile negative. În plus, adepţii avuţi, cum e Madonna, varsă în contul sectei, în semn de pioşenie, o sumă serioasă din averea proprie.

Fondatorul Bisericii Fundamentale a lui Iisus Hristos, închis pentru viol

Urmat de 500 de adepţi, Warren Jeffs a părăsit comunitatea mormonă din Utah din care făcea parte şi a înfiinţat în 2005 o nouă sectă, Biserica Fundamentală a lui Iisus Hristos şi a Sfinţilor Ultimelor Zile, în Texas. A ridicat acolo o fermă ce se întindea pe 7 km pătraţi şi unde comunitatea s-a extins la 700 de membri.
De la bun început, bizarul cult a avut probleme cu legea. Iniţial, ferma a fost declarată în acte teren de vânătoare, însă, la verificare, autorităţile au găsit acolo un templu, un siloz şi zeci de case, aşa că au dat o amendă usturătoare. În 2008, în urma unui telefon ce denunţa un abuz sexual, autorităţile au luat cu asalt ferma şi toţi minorii au fost ridicaţi şi plasaţi în custodia statului.
Ancheta a scos la iveală faptul că adolescente de 14-16 ani erau forţate să se mărite cu bărbaţi mult mai vârstnici, iar în anii imediat următori, au fost închişi 12 indivizi din sectă pentru abuz sexual asupra unor minore. Unii dintre aceştia au primit un plus de pedeapsă şi pentru poligamie.
Însuşi capul sectei a ajuns după gratii, pentru că ar fi violat o copilă de 12 ani şi una de 15. A fost condamnat la închisoare pe viaţă. În timpul procesului, a spus că el e profetul lui Dumnezeu şi că poligamia e voinţa lui Dumnezeu. În 2014, statul american a confiscat ferma sectei.

Scientologii ameninţă, şantajează şi papă averile vedetelor

Biserica Scientologică este creaţia lui L. Ron Hubbard, fost scriitor de SF, şi e unul dintre cele mai ridiculizate culte. De ce? Printre altele, fiindcă adepţii scientologiei cred că oamenii se trag din moluşte, că pe Pământ trăiesc, deghizaţi în oameni, extratereştri numiţi Thetani, ori că psihiatrii sunt diabolici şi fac parte dintr-o conspiraţie mondială ce vizează controlul populaţiei.
Conform “istoriei” imaginate de Hubbard şi îmbrăţişată fără crâcnire de adepţi – unii dintre ei celebri! Tom Cruise este, poate, cel mai cunoscut scientolog -, în urmă cu mult timp, a existat un conducător intergalactiv pe nume Xenu, care a ucis milioane de Thetani.
Sufletele chinuite ale acestora sunt acum “alipite” sufletelor noastre, iar aceasta ar fi cauza suferinţelor noastre fizice şi mentale.
Adepţii care decid să renunţe la scientologie sunt hărţuiţi şi ameninţaţi – unei foste membre i s-a înscenat un atac cu bombă, femeia a ajuns la închisoare, apoi a încercat să se sinucidă! -, iar persoanele care critică scientologia sunt privite ca duşmani, cărora membrii cultului au mână liberă de la şefi să le facă rău.
Nici şantajul nu le e străin acestor “credincioşi”: la asta au apelat pentru a obţine de la Fisc scutirea de taxe, în 1993… Hubbard a lăsat, la moartea sa, în 1986, o avere de 400 milioane de dolari, dar acum, Biserica Scientologică e o afacere estimată la 1,75 miliarde $!
Anual, în vistierie se adună 200 milioane $, adepţii cotizând din greu. Fanaticul Cruise a donat o mare parte din avere în contul organizaţiei conduse acum de un alt individ controversat, David Miscavige.
Foto simbol

Urmărește-ne pe Google News