Declarația lui Oprișan a venit după ce, în urmă cu o zi, Codrin Ștefănescu i-a cerut lui Liviu Dragnea explicații în legătură cu prezența sa la ”chermezele” de la SRI la care ar fi participat, alături de alți colegi de partid și nu numai.

Secretarul general adjunct al PSD a declarat într-o intervenție la Realitatea TV că șeful PSD Liviu Dragnea trebuie să dea aceste răspunsuri în comisia SRI, când va fi audiat.

”Război crunt în PSD, unii contra altora, Oprișan contra Dragnea, tot felul de asemenea aprecieri, după părerea mea false. Am mai auzit că dl Codrin Ștefănescu vrea explicații de la Liviu Dragnea, cum că Liviu Dragnea ar fi omul serviciilor. Eu vă spun cu toată responsabilitatea. Numai un nebun ar putea să spună că Liviu Dragnea, care a avut atât de suferit, după referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu, ar avea legătură cu serviciile. Nu, Liviu Dragnea nu are legătură cu serviciile”, a spus Oprișan, înainte de ședința Comitetului Executiv Național.

Liderul PSD Vrancea a mai spus că va lua o decizie în ceea ce priveşte o eventuală candidatură la Congresul din 10 martie după şedinţa Comitetului Executiv Naţional.

”După şedinţa CExN voi decide dacă voi candida”, a spus Oprişan, la Palatul Parlamentului.

Comitetul Executiv Național al PSD s-a reunit luni la Parlament.

Liderul PSD Liviu Dragnea vrea o nouă conducere a PSD: 16  vicepreședinți, câte opt femei și opt bărbați din fiecare regiune a țării.

Anunțul președintelui PSD a fost făcut înainte de ședința Comitetului Executiv Național al social-democraților. Regiunile ar urmă să propună fiecare vicepreședinții în Biroul Permanent National.

Citește și: Simularea Evaluării Naționale se desfășoară normal în București și în majoritatea școlilor din țară. MEN, despre boicotare: Pot fi acțiuni spontane

 
 

Urmărește-ne pe Google News