Întrebat înaintea ședinței Biroului Permanent Național al PSD dacă Viorica Dăncilă este cea mai bună soluție pe care o are partidul pentru alegerile prezidențiale, Marian Oprișan a răspuns: ”Viorica Dăncilă este o soluție pentru alegerile prezidențiale (…) Astăzi vom avea o discuţie în interiorul Comitetului Executiv şi Biroului Permanent şi vom lua o decizie în acest sens, dar eu cred că, din punctul meu de vedere, doamna Dăncilă este o soluţie”.
În ce privește o eventuală lărgire a coaliției guvernamentale prin includerea Pro România, Oprișan s-a arătat deschis negocierilor pe acest subiect. ”Trebuie discutat foarte serios și cu conducerea Pro România și cu ALDE astfel încât coaliția să aibă majoritate”, a spus Oprișan.
Pro România ar putea intra în Guvern, în schimbul susţinerii, în turul doi la prezidenţiale, a candidatului PSD. Discuţiile au fost iniţiate încă de luni, la întâlnirea liderului Pro România, Victor Ponta, cu preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, potrivit unor surse din PSD.
Premierul Viorica Dăncilă a confirmat, marţi, înainte de şedinţa conducerii partidului, că au existat discuţii în acest sens. Întrebată dacă PSD poate să intre în turul al doilea fără ajutorul ALDE și Pro România: „Bineînțeles că un sprijin din partea ALDE și Pro România este un sprijin important, pentru că fiecare aduce un aport. Dar PSD este hotărât să meargă în aceste alegeri și nu numai să intre în turul doi, ci să le câștige”, a spus Dăncilă.
Foto: Libertatea/ Sorin Cioponea