”PSD a funcţionat mult mai bine atunci când secretarul general şi preşedintele executiv au fost desemnaţi de către Comitetul Executiv la propunerea preşedintelui partidului. După părerea mea, şi funcţia de secretar general, şi funcţia de preşedinte executiv trebuie să fie nişte funcţii cu nişte oameni implicaţi, care să stea permanent la partid, care să ţină legătură cu organizaţiile”, a declarat Marian Oprişan, înaintea ședinței Comitetului Executiv Național, desfășurată vineri.
Oprișan nu a exclus posibilitatea ca cel care va propune Congresului modificarea statului PSD să fie chiar el.
”Cineva trebuie să facă o propunere Congresului şi sunt mai multe organizaţii care au propus aceste lucruri, inclusiv eu. Dacă Congresul va decide altceva decât avem acum în statut, atunci Congresul este suveran şi va decid”, a mai declarat preşedintele PSD Vrancea.
Întrebat dacă și-ar dori să ocupe una dintre cele două funcții, președinte executiv sau secretar general, Oprișan a negat categoric. În ce privește o funcție ministerială, după o eventuală remaniere, răspunsul președintelui CJ Vrancea a fost mai puțin categoric.
”Deocamdată, eu vizez pacea, solidaritatea, prietenia, stabilitatea politică a ţării. Cred că în acest moment este foarte important ca PSD să termine cu această stare de provizorat”, a mai spus Oprișan.
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Citește și:UPDATE | Comitet Executiv Naţional la PSD, cu telefoanele lăsate în afara sălii. Se validează candidaturile pentru Congresul de sâmbătă. Cum se poziţionează liderii
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții