Opriți supertransmiterea. Evenimentele cu mulți oameni sau focarele sunt cele care au transformat COVID în epidemie. Și în România, la fel

Traducere și adaptare

Sigur ați auzit de unele dintre aceste focare de coronavirus: sunt emblematice pentru pandemia de COVID-19 până la acest moment: megabiserica din Coreea de Sud, fabricile de împachetare a mezelurilor din SUA, o nuntă din Iordania, înmormântări din întreaga lume. 

• Și în România, două evenimente negative, focarul de la Spitalul din Suceava și fostul polițist internat la Gerota, au făcut, în bună măsură, diferența față de țările din jurul nostru, care au un număr mai mic de morți la milionul de locuitori. Acestea au fost evenimentele noastre de supratransmitere.

Ce este k, factorul de dispersie şi ce ne spune despre actuala pandemie

Probabil că ați auzit și de Ro al SARS-CoV-2 – sau rata de reproducere a infecției, adică numărul mediu de oameni către care o persoană infectată transmite virusul când nu sunt luate măsuri pentru combaterea epidemiei. Acest Ro al coronavirusului este estimat undeva între 2 și 3; iar o epidemie este inversată când această cifră scade sub 1. 

Dar această cifră are limitările sale; nu conturează întreagul interval între cât de mult unii dintre cei infectați transmit virusul și cât de puțin îl transmit alții.

De aceea, epidemiologii se uită și la factorul de dispersie al virusului, cunoscut și drept “k”, care captează chiar acest interval și, deci, inclusiv, potențialul pentru evenimente de supertransmitere.

Recomandări

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

În cazul SARS-CoV-2,  există tot mai multe dovezi că supertransmiterea este un factor incredibil de semnificativ pentru transmiterea totală.  

Să ne uităm, de exemplu, la Hong Kong, care la 2 iunie avea 1.088 de cazuri confirmate sau probabile (şi patru decese) la o populaţie de aproximativ 7,5 milioane de locuitori. Oraşul a reuşit în mare parte să suprime epidemiile locale de COVID-19 fără o carantină în masă sau ordine de stat acasă, optând în  schimb pentru o strategie de a testa oamenii cu suspiciune de infecţie, depistare şi carantinare a contactelor acestora şi izolarea în spital a cazurilor confirmate – precum şi anumite restricţii privind adunările sociale mari.

După ce aceste măsuri au fost treptat relaxate în ultimele săptămâni, un nou focar de şapte cazuri, posibil un eveniment de supertransmitere, a fost raportat în ultimele câteva zile. Trei sunt angajaţi ai unei companii care ambalează alimente, ceilalţi patru locuiesc în aceeaşi clădire cu unul dintre angajaţi.

Recent, am publicat un preprint (o lucrare preliminară, care nu a fost încă supusă procesului de peer-review) despre 1.038 de cazuri de SARS-CoV-2 în Hong Kong (înregistrate între 23 ianuarie şi 28 aprilie), care, prin date de depistare a contactelor, au dus la identificarea tuturor clusterelor locale de infecţie.

Recomandări

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Am arătat că supertransmiterea a contribuit în mod copleşitor la transmiterea de SARS-CoV-2 în oraş. 

Nunţile, templele, restaurantele, petrecerile de corporaţie şi spaţiile de karaoke erau implicate în celelalte clustere.

În studiul nostru, numai 20% dintre cazuri, toate implicând mari adunări sociale, duseseră la un impresionant procent de 80% dintre transmiterile infecţiei. (Asta, alături de alte lucruri, sugerează că factorul de dispersie, k al noului coronavirus este de aproximativ 0,45).

Alte 10% dintre cazuri au produs celelalte 20% dintre transmiteri – fiecare dintre oamenii infectaţi răspândind în medie virusul la numai o persoană, două. Cel mai adesea, acest lucru se întâmpla în interiorul gospodăriei.

V-aţi putea întreba acum dacă studiul nostru, sau experienţa Hong Kong-ului, cu numărul său mic de infecţii, este reprezentativ la scară largă. Noi credem că da.

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Mai multe studii arată că supertransmiterea este un factor determinant

O analiză a primelor din cazuri din oraşul Wuhan, China, locul de origine al pandemiei, publicată de cercetători din Elveţia la sfârşitul lunii ianuarie, nu a putut ajunge la o concluzie clară cu privire la frecvenţa supertransmiterii. Dar tot mai multe studii sprijină concluzia că şi în alte locuri, nu doar în Hong Kong, supertransmiterea este un factor esenţial al răspândirii generale a infecţiei.

Un alt studiu (de asemenea, trecut prin peer-review), de la sfârşitul lunii aprilie arăta că 94 din cei 216 de angajaţi de la etajul al 11-lea al unui call-center aglomerat din Coreea de Sud fuseseră cel mai probabil infectaţi de la un singur caz index la sfârşitul lui februarie-începutul lui martie.

Un preprint recent (încă fără peer-review) despre 212 de cazuri de COVID-19 din Israel, între sfârşitul lunii februarie şi sfârşitul lunii aprilie, a arătat că originea a 80% dintre transmiteri erau până în 10% din cazurile totale.

Supertransmiterea a contribuit şi în epidemiile de SARS şi MERS

Potrivit unui model matematic realizat de Akira Endo, de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, şi alţii, aproximativ 10% din cazurile de SARS-CoV-2 pot fi responsabile pentru 80% din transmiteri în întreaga lume (iar virusul ar putea avea un factor de dispersie, k, de aproximativ 0,1).

Şi în cazul altor coronavirusuri precum SARS sau MERS,  un mic grup de “supertransmiţători” era responsabil de majoritatea infecţiilor transmise. 

În timpul epidemiei de SARS din 2002-2003, spitalele, avioanele şi complexurile rezidenţiale dens populate au fost implicate deopotrivă în mari evenimente de supertransmitere.

 Un studiu din 2005 al cazurilor de SARS din Singapore, considerat de căpătâi în domeniu, a arătat că 6% dintre cazuri au provocat 80% dintre transmisii, în vreme ce 73% dintre persoanele infectate par să nu fi transmis deloc infecţia. Factorul k pare să fi fost de aproximativ 0,16.

Pentru MERS, care a apărut pentru prima dată în Arabia Saudită în 2012,  aproximativ 14% dintre cazuri se estimează că sunt responsabile pentru 80% dintre transmiterile infecţiilor, cu un k=0,26, iar majoritatea evenimentelor de supertransmitere MERS au fost asociate cu spitalele.

De ce unii oameni sunt supertransmiţători?

Aceste date ridică, în schimb, o întrebare esenţială: De ce unele cazuri sunt “supertransmiţători”, iar alţi oameni infectaţi nu sunt?

Supertransmiterea este un fenomen complex şi depinde de mai mulţi factori: gradul de contagiozitate al unei persoane infectate, durata expunerii celorlalţi oameni la aceasta, spaţiul în care are loc această expunere.

Nu ştim să fie publicat vreun studiu care să identifice caracteristicile individuale ce ar putea să facă o persoană infectată mai contagioasă decât alta sau care ne-ar putea ajuta să prezicem potenţialul cuiva de-a fi supertransmiţător.

Acestea fiind spuse, o persoană poate fi contagioasă înainte să manifeste simptome sau chiar fără să manifeste vreodată simptome. De aceea sunt atât de importante măştile de faţă.

O persoană înalt contagioasă este, de asemenea, mult mai probabil să infecteze oameni într-o mulţime: la o nuntă, într-un bar, în timpul unui eveniment sportiv – decât într-un grup mic (acasă) – dar şi când interacţiunea este de durată sau repetată.

Transmiterea este mult mai probabilă în cadrul evenimentelor ce au loc înăuntru decât afară. Simpla ventilare a unei camere poate ajuta.

Credem că, în cazul clusterului de la call-center-ul din Coreea de Sud, factorul esenţial al transmiterii a fost durata de timp petrecut într-o zonă de birouri aglomerată. 

Să luăm în calcul şi acest contraexemplu: Japonia. Aici guvernul a ridicat recent starea de urgenţă după ce a controlat pandemia fără a implementa vreo măsură stringentă de distanţare socială şi fără să exceleze la testare.  

Strategii de reducere a supertransmiterii

În schimb, s-a bazat pe măsuri în mare parte aplicate voluntar de încurajare a oamenilor să stea acasă, aceştia fiind sfătuiţi şi să evite supraaglomerarea din zonele publice. 

Credem că, în ciuda succesului momentan al Japoniei, strategia de supresie a epidemiei din Hong Kong, care include şi testare, şi depistare a contactelor, este de preferat pe termen lung, fie şi numai pentru că reprezintă o pregătire mai bună pentru viitoare epidemii.

Dar experienţa din ambele locuri şi din alte zone indică aceeaşi concluzie: nu doar că în pandemie au loc evenimente de supertransmitere, ci ele par să fie elementul esenţial care alimentează pandemia.

Acest fapt este alarmant şi liniştitor în acelaşi timp.

Este alarmant, deoarece sugerează că virusul este rapid şi eficient, deci poate să pară de neoprit.

Însă rolul consistent al supertransmiterii în această pandemie ar trebui să fie şi liniştitor, deoarece sugerează o cale de a opri virusul, mai eficientă decât multe din strategiile implementate deja.

Uitaţi de menţinerea sau reluarea măsurilor aspre implementate să oprească răspândirea virusului în toate formele sale. Concentraţi-vă pe stoparea supertransmiterii.

Urmărește-ne pe Google News