În acest week-end are loc Parada Baloanelor cu Aer Cald de la Câmpu Cetății, iar vineri dimineață au avut loc primele zboruri.
„Opt baloane care au decolat au ajuns deasupra Munţilor Gurghiu şi au trebuit să aterizeze în nişte poieni de munte. Nu a fost vorba despre aterizări forţate, ci s-a luat decizia de a ateriza în zone greu accesibile. După ce au aterizat ne-au trimis coordonatele GPS şi în momentul de faţă există două echipaje de salvare montană în zonă care au recuperat majoritatea persoanelor, împreună cu organizatorii, şi a rămas încă un echipaj care va fi recuperat într-o jumătate de oră şi într-o oră şi jumătate vor fi la Câmpu Cetăţii”, a declarat, pentru Agerpres, şeful Serviciului Salvamont Mureş, Kovacs Robert.
Salvamontiștii spun că aceste baloane nu se pot ghida, așa că zboară unde le duce vântul.
„Efectiv au fost duse deasupra Munţilor Gurghiu, au ales să aterizeze în nişte poieni, fiindcă au văzut că urma o pădure compactă de mari dimensiuni. Nu sunt victime, nu au fost aterizări forţate , ci s-a ales această soluţie pentru a nu merge mai departe şi să aterizeze pe vreun copac”, a explicat Kovacs Robert.
Până în prezent, au fost recuperate șapte dintre cele opt baloane cu aer cald. Salvatorii spun că nu există persoane rănite în urma incidentului.
Citește și Lovitură de teatru: pentru că magistrații pot cumula pensia cu salariul, venitul unui judecător al ÎCCJ „pensionat pe hârtie” poate ajunge la 40.000 de lei pe lună!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro