Comentează- Familiile nu sunt la prima evacuare. În urmă cu 4 ani, au fost evacuați de aceeași primărie din barăcile improvizate din zona Iacob Andrei, cartierul Ferentari.
- Pe 11 februarie, un reprezentant al Poliției Locale Sector 5 i-a înștiințat verbal că noul lor cămin urmează să fie demolat și că trebuie să evacueze imobilul până luni, 17 februarie.
Odată ce treci de poarta din fier a casei de pe Strada Spătaru, ruginită și peticită cu plasă de sârmă, ajungi într-o curte lungă presărată cu gropi, cărucioare pentru copii jerpelite și ligheane care încearcă să prindă zăpada topită.
Urcăm un set de scări șubrede din lemn, iar la etajul clădirii, în miros de praf și mucegai, suntem întâmpinați de Petronela, care își cere scuze pentru că nu a răspuns la telefon, „mă simțeam rău și nu m-am putut trezi”.
Muncitorul de la fabrica de termopane
Petronela are 31 de ani și doi copii. Pe Marina, de 7 ani, și băiatul Alberto, de 12 ani. Soțul Florin era plecat la muncă.
„Lucrează la o fabrică de termopane, de 5 ani. El e singurul cu loc de muncă stabil dintre ăștia 20 și ceva de oameni care stăm în casa asta”, spune mămica.
„Florin e atât de stresat de evacuare. Sper, doamne ferește, să nu își taie vreo mână la utilaje din cauza gândurilor”, adaugă Petronela.
Petronela e obișnuită cu greul de mică. Vine dintr-o familie cu 11 frați, dintre care sora ei a murit pe stradă, răpusă de boală. Pe viitor își dorește un trai mai bun pentru copii ei, dar acum tot ce vrea e să nu ajungă din nou în stradă, în frigul de afară.
„Pe ăștia mici nici nu mai pot să îi țin la școală. În fiecare zi trebuia să ne cărăm cu ghiozdanul după noi prin fiecare parc în care dormeam”.
Fata mă tot întreba de ce trebuie să își schimbe colegii, de ce se schimbă doamnele profesoare, că de ce râd copii de ea.
Velchiran Petronela, mama Marinei în vârstă de 7 ani:
Aceasta spune că nu știe cum i-ar putea explica fetei situația în care se află. Sărăcia e un concept mult prea complex și dur pentru un copil de 7 ani care vrea să învețe și să lege prietenii.
„Engleza îmi plăcea cel mai mult la școală. Și când o să fiu mare, vreau să fiu balerină” spune Marina în timp ce își frământă degetele.
Deși matematica îi punea probleme, Alberto mărturisește că și lui îi plăcea școala și că, dacă ar putea, ar vrea să se facă „polițist”.
„Venea bătut și cu nasul spart de la școală aproape în fiecare zi. Râdeau de el că e sărac și țigan”, povestește Petronela.
Cei doi nu au mai trecut pe la ore de mai bine de trei luni, de când toată familia s-a mutat în vila cu pereții scorojiți și acoperiți pe alocuri cu cearșafuri.
Evacuarea barăcilor și speranța în primarul Daniel Florea
Felicia Cozac e mama Petronelei și patroana neoficială a tot ce se întâmplă în casă. Cei 20 de oameni, rude de diferite grade, au ajuns pe rând în vila abandonată. Iar ea are grijă ca lucrurile să nu scape de sub control. Toată speranța ei este în primarul Sectorului 5, Daniel Florea.
„Primarul Daniel Florea ne-a ajutat enorm, eu cred că dacă el ar ști situația noastră ne-ar ajuta, așa cum ne-a ajutat și în 2016”, spune Felicia.
În septembrie 2016, Primăria Sectorului 5 a demarat o acțiunea de „igienizare a spațiului public”. În urma demersului au fost dărâmate barăcile din capătul străzii Iacob Andrei, cartierul Ferentari. Oamenii, rămași în stradă, au fost ajutați de Daniel Florea cu bani pentru plata chiriei pentru o perioadă de trei ani.
Florin, soțul Petronelei și ginerele Feliciei, povestește că banii au venit doar pentru un an, deși primarul i-a asigurat că vor fi ajutați timp de trei. „Nu înțeleg de ce ne-au întrerupt banii de chirie așa repede. Eu aveam loc de muncă stabil, doi copii, îndeplineam condițiile”.
A urmat o perioadă de doi ani de schimbat chirii, presărată cu dormit pe stradă. Însă într-un final, povara financiară a chiriei s-a dovedit prea mult pentru salariul de 2.000 de lei al lui Florin și au ajuns pe stradă, de data asta permanent. Vila abandonată în care stau acum a fost singura salvare.
Speranța în primar este de neclintit pentru „stăpâna casei”. „Eu sunt sigură că domnul Florea nu știe situația noastră adevărată. Dacă el ar ști, nu ne-ar da afară din casă”, spune înflăcărată Felicia.
De aceeași părere e și Florin, „răi sunt consilierii, ei nu vor să ne ajute. Primarul e om bun”. Florin a fost de câteva ori la primărie, dar nu a reușit niciodată să vorbească direct cu primarul, ci doar cu vicele. Autoritatea publică i-a lăsat să se înțeleagă că, deși vor fi evacuați, acest lucru nu se va întâmpla până în aprilie.
Rasismul, piedică în găsirea unui loc de muncă
Gabriel are 20 de ani. La vârsta asta are deja un copil sugar și trăitul pe stradă nu îi e străin. În urmă cu trei luni și-a găsit și el refugiul pe Strada Spătaru.
Din camera plină de gunoaie a făcut o casă. Un prieten l-a ajutat cu un calculator, ca să aibă unde să își mai arunce ochii. Iar singurul bec din cameră stă în același prelungitor în care sunt băgate aeroterma ce funcționează non-stop și frigiderul donat de un binevoitor.
Pozele cu gunoaiele le avea pe un telefon pe care a trebuit să îl amaneteze.
Acoperiș să am deasupra capului, că în rest, fac eu casă din orice.
Gabriel Panait, 20 de ani:
Rasismul l-a pus la încercare de mai multe ori până acum pe Gabriel: „Am încercat să mă angajez la o fabrică de țigări. Și persoana respectivă mi-a zis că am luat jobul. Dar câteva zile mai târziu, când m-am prezentat din nou la birou, mi-au spus că postul meu era deja ocupat”.
El crede că nu lipsa studiilor pentru job l-au dezavantajat, ci etnia din care face parte.
Deocamdată, doar munca la negru pe șantier pare să nu țină cont de culoarea pielii. Plata e de „100 de lei pe zi și câteodată mai dau și câte un sandviș”, spune Gabi.
„Vreau să lucrez, dar nu am buletin. Oare mă poate lua cineva în spațiu?”
Sali e major. La 18 ani tot ce vrea e să îl ia cineva în spațiu ca să își poată face un buletin și să muncească cu acte în regulă. Munca de pe șantier nu e destul cât să îi scoată din sărăcie pe soția lui și cei doi băieți, unul de 3 ani și celălalt de 4 luni.
În camera transformată în cămin, soba de teracotă e pe post de raft. Și aici aeroterma funcționează non-stop.
„My king is Darius”
Cristina, soția lui Sali, are tatuat deasupra claviculei drepte „My king is Darius (Regele meu e Darius)”. La 17 ani încearcă să îi împace pe cei doi băieți. Sugarul vrea mâncare, în timp ce Darius, trezit de zgomotul pașilor pe scândurile de lemn, plânge și tușește în același timp.
„A trebuit să chemăm salvarea acum câteva zile pentru Darius, avea febră. Ne-au dat o rețetă pentru răceală”, spune Cristina.
Ieșim din camera micuță, plină cu agoniselile tinerei familii. Nu e mult: aeroterma, canapeaua și patul, plus pătuțul de copii. La nevoie, bunurile sunt protejate cu un lacăt.
Cei care nu au aflat vestea evacuării
În aceeași vilă, într-o altă aripă a clădirii, mai stau două familii, care nu au aflat vestea că luni, 17 februarie, căminul lor va fi demolat și că trebuie să evacueze.
Florina are 36 de ani. De 8 luni stă aici. Cei trei copii „sunt plecați, să se mai plimbe și ei, că doar sunt tineri”. O fată de 9 ani și doi băieți de 13 și 17 ani sunt în grija Florinei.
Atât ea, cât și Silvia, mama unui băiat de 15 ani, au aflat vestea posibilei evacuări de la noi. Nimeni de la poliție sau primărie nu au vorbit cu ei. Și nicio hârtie sau informare nu a fost lăsată în poartă sau în ușă.
Șocate, cele două femei nu au vorbit prea mult. Nu vor să creadă că în câteva zile s-ar putea trezi în stradă în plină iarnă și pun întrebări la care noi, jurnaliștii, nu putem răspunde: „Dacă pe noi ne dau afară, noi unde stăm, noi ce ne facem? Pot să facă asta?”.
Orice autoritate, fie ea publică sau privată, nu poate face o evacuare fără o hotărâre judecătorească, chiar dacă persoanele stau fără forme legale.
Ioana Vlad, Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL):
Ioana Vlad, de la Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL), un grup de activiști informal, explică că sunt două moduri principale prin care o autoritate publică poate evacua un imobil. Fie se invocă o stare de urgență, dacă imobilul este în pericol de prăbușire, unde evacuarea se poate face imediat, dar autoritățile locale au obligația să ofere o soluție persoanelor evacuate.
Dacă nu se invocă evacuarea de urgență, atunci autoritatea locală are obligația de a înmâna o somație scrisă de evacuare locatarilor în care au termen de 5 zile să părăsească clădirea, continuă Ioana.
„Dacă nu se respectă somația, de-abia atunci proprietarul imobilului poate merge la judecătorie și să ceară evacuarea silită”, mai spune Ioana Vlad.
Primarul Florea, de negăsit la primărie sau la telefon
Am încercat să vorbim cu Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, despre situația familiilor. Poliția Locală ne-a împiedicat să intrăm în primărie, iar primarul nu a răspuns telefon.
Într-un răspuns trimis ziarului, Primăria Capitalei informează că imobilul de pe Strada Spătaru Preda nr. 1-3 a fost transmis în administrarea Primăriei Sectorului 5, iar prin Hotărârea de Consiliu General 410/2018 s-a aprobat demolarea vilei cu scopul construirii unui nou sediu al Direcției Evidența Persoanelor Sector 5.
O solicitare de informații a fost trimisă și Primăriei Sectorului 5 pentru a afla care sunt temeiurile legale în care se cere evacuarea locatarilor și ce se va întâmpla cu cei 20 de oameni, majoritatea minori, în cazul în care sunt scoși afară din casă.
Până la ora publicării acestui material, ziarul nu a primit niciun răspuns.