UPDATE Inspectoratul Şcolar Judeţean a anunţat că va face o anchetă în urma incidentului de la sfârşitul acestei săptămâni în urma căruia mai mulţi tineri care au intrat în curtea unei unităţi de învăţământ din municipiul Constanţa au fost amendaţi de către poliţişti.

Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis duminică seara, printr-un comunicat de presă, că s-a autosesizat în privinţa unui incident petrecut la şcoala gimnazială numărul 29 Mihai Viteazul din municipiul Constanţa. “În cursul zilei de 2 octombrie, în jurul orei 20.20 (după cursuri), un grup de tineri a intrat în incinta instituţiei de învăţământ, în curtea şcolii. Ca urmare a sesizărilor referitoare la tulburarea ordinii şi a liniştii publice, poliţişti din cadrul Secţiei 2 s-au deplasat la şcoală şi au luat măsurile care s-au impus conform procedurilor instituţionale”, se arată în comunicat.Sursa citată a menţionat că în acest moment, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanta analizează incidentul şi va declanşa o anchetă. Opt elevi, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, au fost ridicaţi de către poliţişti din curtea unei şcoli din municipiul Constanţa, duşi la o secţie de poliţie şi amendaţi cu câte 250 de lei. Părintele unui copil a spus că aceştia nu distrugeau, nu înjurau, stăteau de vorbă de un ton civilizat. Oamenii legii spun că s-au înregistrat mai multe sesizări şi apeluri la 112 care semnalau tulburarea ordinii şi liniştii publice a locuitorilor din zona şcolii respective.

Unul dintre părinţi reclamă că poliţiştii l-au ţinut pe copil aproximativ două ore în secţie pentru a-i verifica datele de identitate.

Un părinte al unuia dintre copii a postat pe Facebook amenda primită de copilul său și a acuzat că acțiunea forțelor de ordine este „o dovada a neputinței unor polițiști de a discerne o fapta săvârșită cu rea credință de o fapta nevinovata a unor copii”, relatează Hotnews.

Într-o intervenţie la Digi24, părintele unuia dintre elevii amendaţi a declarat că liceeni amendaţi sunt foşti elevi ai şcolii 29, de unde au fost luaţi de poliţişti şi duşi la secţie. „Au fost amendaţi în baza legii 61, care arată că nu au voie în incinta şcolii. Pe copilul meu l-au ţinut două ore la secţie pentru identificare, dar au refuzat să se uite la buletinul lui pe care l-am adus la secţie”, a precizat părintele.

Reacţia Poliţiei: Au fost mai multe sesizări de tulburare a ordinii publice

„Pentru unitatea de învățământ la care faceți referire, precizăm faptul că, la nivelul Secției 2 Poliție au fost înregistrate 4 sesizări scrise și 5 telefonice, dintre care 3 prin apel 112, cu privire la faptul că se tulbură ordinea și liniștea publică a locuitorilor”, precizează IPJ Constanţa într-un comunicat de presă.

În cursul zilei de 2 octombrie a.c., în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Secției 2 au identificat un grup de 8 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, care se aflau în curtea instituției de învățământ, încălcând normele legale de acces. Polițiștiștii au procedat la înștiințarea tinerilor în cauză despre faptul că vor fi conduși la sediul poliției în vederea legitimării și luării măsurilor legale.

Aceștia au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 250 de lei, fiecare, pentru pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în incinta instituției de învățământ, fără a avea acordul școlii pentru folosirea terenului de sport după terminarea cursurilor.

Conducerea I.P.J. Constanța a dispus verificari, prin structura de control intern, cu privire la modul în care au acționat polițiștii, se mai arată în comunicatul Poliţiei.

Părintele unui copil amendat: Toți sunt olimpici și nu au avut vreodată probleme cu legea

„Las aici o dovada a neputinței unor polițiști de a discerne o faptă săvârșită cu rea credință de o fapta nevinovată a unor copii. Azi, în jurul orei 20 câțiva copii de clasa a-9-a stăteau liniștiti de vorba în incinta școlii 29 fără a deranja pe nimeni. Pe timpul zilei au jucat baschet sau fotbal tot in curtea școlii 29. La ora 20 au sosit câțiva polițiști de la secția 2 care prinseseră toți infractorii din cartier și au ridicat cu mașinile de poliție cam 10 copii, ducându-i la secția 2”, scrie părintele pe Facebook.

Merg la poliție să-l iau şi acum începe partea interesantă. Mă legitimez cu CI meu şi al copilului, iar poliţiştii nu se uită pe buletine. Întreb de ce au luat copilul din curtea școlii și l-au dus la secție. Un domn polițist pe nume Ruță îmi spune ca nu avea voie in curtea școlii conform legii 61.

Părintele unui copil amendat:

„Bă nene sunteți noaptea minții. Nu asigurați terenuri de joaca decente pentru copii, nu asigurați paza și închiderea terenurilor de joaca din incinta școlilor dacă chiar e problema așa mare ca se joaca niște copii. Nu în ultimul rând toți copii luați cu duba sunt numai olimpici și învață la licee de renume începând cu: Ovidius, Traian, Eminescu, Calinescu. Nici un copil nu a avut vreodată probleme cu legea sau sa fi primit vreodată o amendă și toți provin din familii bune”, mai scrie părintele revoltat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News