Şase medici de la Unitatea de Primire Urgenţe şi alţi doi medici au plecat de la Spitalul Judeţean Arad. „Au anunţat că îşi depun demisia pentru a intra în pensie”, precizează conducerea spitalului într-un comunicat de presă, conform Agerpres.

Conducerea SCJU Arad a anunţat că 83 de angajaţi – medici, asistenţi, infirmieri, brancardieri, registratori medicali şi-au luat concediu medical, începând cu data de 23 martie.

„La nivelul SCJU Arad, avem 305 medici, 985 de asistenţi medicali, 387 de infirmiere, 64 de brancardieri. Pentru a face faţă unui aflux de pacienţi infectaţi cu coronavirus, s-a dispus angajarea de personal medical pe o perioadă determinată de şase luni. Până acum, am angajat 20 de medici, 19 asistenţi medicali şi patru personal auxiliar”, mai anunţă comunicatul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News